Decizia care ar putea marca împăcarea dintre familia regală britanică și Meghan & Harry

Conflictele din familia regală britanică au fost la ordinea zilei în ultima vreme.

Decizia care ar putea marca împăcarea dintre familia regală britanică și Meghan & Harry

Conflictele din familia regală britanică au fost la ordinea zilei în ultima vreme din cauza afirmațiilor făcute de Meghan Markle și Prințul Harry în diverse interviuri sau emisiuni televizate.

Se pare însă că suverana Marii Britanii s-a gândit la o modalitate de a readuce pacea în rândul familiei regale britanice, iar evenimentul care i-ar putea reuni pe toți membrii familiei este programat a avea loc în vara anului următor.

Este vorba de Jubileul de Platină, evenimentul care marchează aniversarea a 70 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, programat a avea loc în iunie 2022 și care va cuprinde numeroase evenimente ce se vor desfășura în cadrul unui weekend de 4 zile, festivitățile urmând să includă o paradă, petreceri stradale și un concert live la Palatul Buckingham.

O sursă foarte apropiată familiei regale britanice a declarat pentru PageSix că toată familia speră ca Ducele și Ducesa de Sussex să participe la evenimente, sperând că așa îl vor revedea și pe fiul celor doi, micul Archie, dar și pe fetița care urmează a se naște în curând.

„Bineînțeles că cei doi sunt invitați, este un eveniment de familie”, a precizat sursa, subliniind faptul că atât Prințul Harry cât și Prințul William au purtat la înmormântarea Prințului Philip medaliile lor care marchează Jubileul.

Prințul Harry și Meghan Markle au ținut în ultimele luni primele pagini ale publicațiilor din lumea întreagă, atât după anunțarea faptului că vor deveni din nou părinți, cât și din cauza diverselor afirmații explozive pe care le-au făcut în interviuri.

CONȚINUT VIDEO ELLE

În timpul interviului acordat lui Oprah Prințul Harry și Meghan Markle au acuzat Palatul pentru discuțiile despre cât de închis la culoare urma să fie copilul cuplului, Archie, menționând și că micuțul nu a primit un titlu regal și nici măsurile de securitate specifice membrilor familiei regale. Mai mult, nimeni nu ar fi sărit în apărarea Ducesei de Sussex atunci când tabloidele din Marea Britanie au început o serie de atacuri rasiste la adresa ei.

Recent, Prințul Harry a făcut o serie de dezvăluiri șocante despre anxietatea și durerea cu care s-a confruntat după moartea mamei sale, Prințesa Diana. Acesta a mărturisit în cadrul documentarului serial pe care l-a realizat împreună cu Oprah Winfrey, The Me You Can’t See, că a apelat la alcool pentru a trece peste momentele grele din viața sa.

În plus, Prințul Harry a vorbit și despre relația cu tatăl său, acesta mărturisind că Prințul Charles l-a făcut să sufere în copilărie.

„Tatăl meu obișnuia să ne spună mie și lui William când eram mai mici: ‘Așa a fost pentru mine, așa că va fi la fel și pentru voi.’ Nu are niciun sens. Doar pentru că tu ai suferit, asta nu înseamnă că și copiii tăi trebuie să sufere. Din contră. Nu despre asta e vorba? Despre a rupe ciclul? Despre a nu lăsa istoria să se repete?”, a spus Harry in cadrul documentarului serial The Me You Cant See.

Citește și:
O nouă controversă despre Prințul Harry și pierderea titlurilor regale

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video