Actorii Vlad Gherman și Oana Moșneagu, care lucrează împreună la serialul Adela, difuzat și produs de Antena 1, au confirmat faptul că au o relație, după ceva timp în care publicul a speculat pe marginea interacțiunilor dintre cei doi și au făcut oficial acest anunț în urmă cu câteva zile prin intermediul unei postări pe conturile lor de Instagram.
Fanii celor doi s-au întrebat încă de la început de ce aceștia au așteptat câteva luni bune înainte de a face public faptul că formează un cuplu. Astfel, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au decis să facă unele precizări pe marginea acestui subiect prin intermediul unui vlog.
„Ne-a fost frică să spunem, inclusiv să îi spunem doamnei Ruxandra (…), eu am stat atâta timp la ea cu Criss, ce o să zică doamna Ruxandra, dacă o să se bucure, dacă o să spună ‘de ce, Vlad?. Chiar îmi făceam griji', a mărturisit Vlad Gherman, vorbind despre fosta lui logodnică, Cristina Ciobănașu, și Ruxandra Ion, mama adoptivă a Cristinei și cunoscuta producătoare de seriale, inclusiv serialul Adela, în care joacă el și Oana Moșneagu.
Oana Moșneagu a mai precizat că s-au temut să spună că formează un cuplu în eventualitatea în care relația lor nu ar fi funcționat și, bineînțeles, nu știau cum va reacționa Cristina Ciobănașu, fosta logodnică a lui Vlad, însă aceasta s-a bucurat pentru cei doi, ea fiind de asemenea într-o relație.
„Cred că asta a fost cea mai mare barieră pe care, după ce am depășit-o, totul a curs foarte firesc și nu am mai avut probleme și ne-am relaxat și noi', a mai zis Vlad.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu au făcut acum primele dezvăluiri despre relația lor, povestind și despre momentele care i-au apropiat, dar și despre cum se înțeleg și ce preferă să facă în timpul liber.
„Stă ea la mine, mai stau și eu la ea, eu la Obor n-am apă caldă, și cu căldura e mai greu', au povestit cei doi în cadrul emisiunii.
În ceea ce privește începutul relației amoroase dintre ei, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au povestit că totul a început de la prietenia legată pe platourile de filmare, devenind foarte apropiați, însă a existat și un moment în care au realizat că între ei este mai mult decât o amiciție.
„Noi într-adevăr cumva ne-am sincronizat, că ne-am despărțit amândoi. A fost o întâmplare, am petrecut foarte mult timp împreună, plecam la munte, ne întâlneam ba la mine, ba la el. Ne-am legat așa după ziua ei.
Primul semn a fost după ce eu eram răcită, mi-a adus un pachețel cu un ceai, cu o păturică, cu niște lumânări parfumate, a fost foarte drăguț', au mai dezvăluit cei doi.
Citește și:
Pedeapsa primită de George Burcea pentru consum de substanțe interzise la volan & reacția actorului
Foto: Instagram