De ce toată lumea vorbește despre fiica celebrei Kate Winslet. Mia calcă pe urmele mamei sale

La 20 de ani, Mia Threapleton a apărut deja în două filme, însă tânăra actriță nu se oprește aici! Are planuri mari de viitor, iar mama sa, Kate Winslet, o susține în totalitate.

De ce toată lumea vorbește despre fiica celebrei Kate Winslet. Mia calcă pe urmele mamei sale

Deși are doar 20 de ani, Mia Threapleton știe ce își dorește. Fiica lui Kate Winslet calcă pe urmele mamei sale și urmează o carieră în actorie. Mărturisirea a fost făcută chiar de Kate, care a declarat recent în cadrul emisiunii Lorraine, că Mia face parte din distribuția unui nou serial.

„Chiar cum se află în Cehia, unde se pregătește să filmeze un scurt serial TV. E un lucru minunat, și cred că am știut că va veni. Cred că am bănuit asta mereu, iar apoi, în urmă cu câțiva ani, ea mi-a spus: ‘Cred că aș vrea să încerc'”.

Mia s-a născut pe 12 octombrie 2000 și este fiica lui Kate Winslet și a regizorului englez, Jim Threapleton. Cei doi s-au căsătorit în 1998, însă au divorțat după trei ani de mariaj, în 2001. În 2003, actrița s-a recăsătorit cu Sam Mendes, cu care are și un copil, Joe Mendes. Însă, nici această căsnicie nu a durat prea mult, Kate divorțând din nou în 2011. Un an mai târziu, aceasta s-a căsătorit cu soțul său actual, Edward Abel Smith, și în 2012  a devenit mamă pentru a treia oară. Și Jim Threapleton și-a refăcut viața, acesta căsătorindu-se cu Julie Vuorinen, cu care are două fete: Olivia și Georgia.

Până acum, Mia a jucat în două filme: A Little Chaos (2014) și Shadows (2020).

„De-abia terminasem școala, scăpasem de iadul examenelor și eram încântată, emoționată și pregătită să merg la audiții. Speram doar să am șansa de a face ceea ce îmi doream de foarte mult timp”, a declarat Mia în 202o pentru Variety.

Shadows a fost primul film pentru care am dat audiție și tot atunci mi-a fost dat să citesc și primul scenariu”, a adăugat ea. „Nu-mi venea să cred că am un asemenea noroc. L-am citit și nu l-am mai pus jos. Ceea ce e un lucru mare pentru mine, fiindcă sunt dislexică și asta înseamnă că trebuie să citesc încet pentru a putea înțelege lucrurile pe deplin.”

Mia a mărturisit și că copilăria ei a fost una cât se poate de normală, departe de platourile de filmare. „Nu am petrecut niciodată mult timp pe platourile de filmare unde juca mama mea. E o experiență diferită când ți se întâmplă ție. Chiar înțeleg de ce mama ne spunea cât de grea este această meserie. Are dreptate! Dar mi-a plăcut fiecare secundă.”

Citește și:
Kate Winslet regretă că a lucrat cu Woody Allen și Roman Polanski după acuzațiile de abuz la adresa lor

Foto: Profimedia, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people