De ce Paula Chirilă a demisionat de la emisiunea lui Dan Capatos. Actrița a făcut primele declarații

Paula Chirilă a vorbit deschis despre această decizie, dar și despre planurile ei profesionale de acum înainte.

Paula Chirilă este una dintre cele mai apreciate actrițe, care a cucerit publicul prin fiecare apariție a sa. Dincolo de talentul său actoricesc, vedeta este și foarte carismatică și reușește să capteze imediat atenția.


În ultimii ani, actrița și-a obișnuit fanii cu ipostaza de co-prezentatoare a emisiunii lui Dan Capatos, Xtra Night Show, difuzată de postul Antena Stars. Din acest motiv, decizia ei de a demisiona de la această emisiune a luat pe toată lumea prin surprindere.

Într-un interviu acordat recent, Paula Chirilă a vorbit deschis despre această decizie, dar și despre planurile ei profesionale de acum înainte.

„Cu regret am părăsit barca celor de la emisiunea lui Dan Capatos, îi apreciez pe colegii mei, cu care am făcut lucruri foarte frumoase. Mi-e dor de ei, dar asta e viața, s-ar putea să ne mai întâlnim în proiectul meu personal. Le urez mult succes celor care au venit la emisiunea lui Dan Capatos! M-am mutat în echipa de la „Mireasa. Capriciile Iubirii', emisiune difuzată de luni până vineri, de la 19.00 la Antena Stars, unde mă mulez foarte bine, îmi place noul format, m-au primit frumos, e un proiect curat, este despre dragoste, despre relații, mă simt foarte bine acolo. Sunt și cu Gabriela, o admir, face foarte bine munca pe care o face, i-am ținut locul, când a fost nevoie, că de aceea suntem colegi.', a spus actrița în interviul acordat Playtech Știri.


Paula Chirilă are însă și alte proiecte în desfășurare, tot la trustul Antena 1.

„Iar acesta nu este singura emisiune unde telespectatorii mă pot urmări în această toamnă: mai este un proiect nou pentru mine, super provocator – Mămici de pitici, cu lipici, difuzat duminica, de la 20.00, unde atât eu, cât şi colegele mele, Cristina Cioran şi Roxana Vancea, vorbim deschis despre problemele cu care se confruntă mămicile cu copii de diferite vârste (eu reprezint aici mămicile de pre-adolescenţi şi adolescenţi). Mă onorează când mi se cere să țin locul cuiva, nu vreau să iau proiectele nimănui, cred în karmă, că ceea ce dai în Univers se întoarce. Sunt convinsă ca va veni și proiectul meu, la timpul potrivit', a mai declarat actrița pentru sursa citată.

Paula Chirilă a vorbit deschis despre operațiile sale estetice

Paula Chirilă a declarat că recent și-a făcut o intervenție pentru eliminarea grăsimii din zona abdomenului de care este foarte mulțumită. Vedeta a spus că este încântată de faptul că pielea ei arată așa cum era la vârsta de 20 de ani și și-a recăpătat elasticitatea și fermitatea.

„Laserul ăla pur şi simplu a strâns-o, dar a topit şi grăsime. Pielea arată aşa cum era la 20 de ani, ceea ce e fabulos!', spunea acum ceva timp Paula Chirilă despre intervenția de la nivelul abdomenului.

Actrița a oferit recent mai multe detalii despre acea procedură, fiind surprinsă de cât de bine s-a simțit imediat după. Ba mai mult, Paula a spus că în ziua următoare s-a întors la muncă fără griji, simțindu-se într-o formă foarte bună.


„Crede-mă, după ce am sărit de pe masă, m-am dus într-o emisiune, direct, pentru că nu ai probleme', a dezvăluit Paula Chirilă pentru Ego.ro, despre perioada în care și-a făcut liposucție.

Paula Chirilă a spus în trecut că este o persoană cât se poate de asumată și nu o deranjează să spună lucrurilor pe nume. Astfel, actrița își dorește să fie cât se poate de deschisă cu publicul, iar când vine vorba despre intervențiile estetice, Paula nu se sfiește să ofere detalii. Potrivit playtech.ro, Paula mai are și acid hialuronic injectat pentru a-și face tenul mai fin și mai hidratat. De asemenea, actrița și-a făcut și o lipoaspirație, a scăpat de ridurile de expresie și și-a corectat bărbia.


Citește și:
Jessica Biel, videoclip rar cu soțul ei, Justin Timberlake. Ce gest a făcut artistul

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people