Înainte ca Meghan Markle să-i schimbe radical viața, Prințul Harry a avut două relații majore.
Chelsy Davy a fost relația de adolescență a prințului, care a durat până în 2010. Reporterul regal Katie Nicholl a scris în cartea Harry: Life, Loss, and Love că momentul hotărâtor pentru Davy, când a înțeles că nu va putea niciodată continua relația cu Harry, a fost la nunta Prințului William cu Kate Middleton. „Viața de mireasă regală nu era pentru ea și atunci i-a zis lui Harry că nu ar putea face niciodată sacrificiile pe care le-a făcut Kate.'
Într-un interviu acordat Times of London, Davy a spus, referindu-se la atenția exagerată a presei de scandal pentru orice făceau ea și Harry: „Da, a fost greu. A fost cu de toate: foarte înfricoșător și incomod. Mi-a fost foarte greu când era rău. Nu puteam face față. Eram tânără, încercam să fiu o fată obișnuită și era oribil.'
Următoarea relație importantă a lui Harry a fost cea cu Cressida Bonas și a durat cam doi ani, deși Bonas nu a vorbit niciodată public despre asta. Ca și în cazul predecesoarei sale, se crede, însă, că Bonas, care este actriță și model, a renunțat la gândul de a deveni prințesă atunci când a văzut cum era tratată Kate de către presă.
Ambele relații s-au încheiat, în parte, pentru că niciuna dintre cele două femei nu era dispusă să-și asume presiunile care veneau la pachet cu o căsnicie regală, lucru subliniat și de comentatoarea Julie Montagu într-un interviu pentru documentarul britanic Channel 5 Harry and Meghan: Three Troubled Years: „Dacă vă uitați la relațiile anterioare ale lui Harry, niciuna dintre fetele respective nu a vrut să își ia angajamentul și acum vă întrebați: Nu este oare din același motiv pentru care Harry și Meghan au plecat? Fix acesta e motivul pentru care cele două prietene anterioare nu au vrut să se căsătorească cu un membru al Familiei Regale.'
Citește și:
Iubitul din copilărie al lui Meghan Markle face dezvăluiri inedite despre Ducesa de Sussex
Foto: Profimedia