Mai sunt doar 2 zile până la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, însă dacă te gândeai că după această zi importantă Meghan va deveni o prințesă, te înșeli.
Meghan Markle va fi prezentată de sâmbătă drept Alteţa Sa Regală Prinţesa Henry de Wales, preluând integral numele viitorului ei soț. Copiii noului cuplu vor primi titlul nobiliar de lord sau lady, nu de prinț sau prințesă. Titlul lor poate fi schimbat doar prin decizia Reginei Elisabeta a II-a. De exemplu, Prințul George ar fi primit de la început acest titlu, însă fiica Ducelui și Ducesei de Cambridge ar fi fost cunoscută drept Lady Charlotte Mountbatten-Windsor, dacă nu ar fi intervenit Regina în 2012.
În plus, deși numele complet al fostei actrițe este Rachel Meghan Markle, ea a fost mereu prezentată drept Meghan în anunțurile Palatului Kensington, așadar ea va folosi în continuare acest nume.
Meghan Markle nu va primi titlul nobiliar de prințesă din cauza regulilor coroanei britanice, potrivit cărora doar persoanele născute în familiile regale pot primi acest titlu. Mama Prințului Harry, Diana, a primit titlul de prințesă (deoarece a devenit soția Prințului de Wales), însă nu a fost prezentată niciodată cu acest nume din aceeași cauză.
Desigur, Meghan Markle va primi un titlu nobiliar, ea devenind, la fel ca soția Prințului William, ducesă. Se pare că Regina Elisabeta a II-a le va oferi Prințului Harry și lui Meghan ducatul de Sussex, cei doi devenind astfel Ducele și Ducesa de Sussex.
În prezent sunt disponibile și titlurile de Duce și Ducesă de Clarence sau Buckingham, așadar Regina va alege ce nume va dărui cuplului.
Citește și:
15 roluri în care o poți vedea pe Meghan Markle
Foto: Arhiva Revistei ELLE