În 2019 va fi lansat ultimul sezon din serialul fenomen "Game of Thrones", însă unul dintre cei mai cunoscuți actori din serial, Aidan Gillen, a declarat că finalul nu va fi unul fericit.
Dacă ai urmărit „Game of Thrones” știi că nu este nicio surpriză ca personajele importante din serial să fie eliminate în cele mai dure feluri. Acest lucru s-a întâmplat pe parcursul celor șapte sezoane și se pare că nu se va opri nici în sezonul final care va apărea în primăvara anului 2019.
Actorul Aiden Gillen, Petyr Baelish (Littlefinger) din „Game of Thrones” a stat de vorba cu cei de la ET despre noul său serial, „Project Blue Book”, dar și despre serialul fenomen, declarând că nu crede că va fi vorba despre un final fericit.
„Întotdeauna am crezut că ar fi drăguț să aibă un final fericit. Dar nu-mi imaginez că asta ar fi potrivit”.
Personajul lui Gillen, Littlefinger, a murit la finalul sezonului șapte, atunci când Arya (Maisie Williams) l-a ucis. Actorul nu a fost prezent la citirea scenariului pentru sezonul opt cu restul echipei și a declarat că nu are idee cum se va încheia serialul. „Sincer nu știu. Este un lucru minunat. O să fiu entuziasmat să îl urmăresc la fel ca orice alt fan.” Totodată, el a glumit spunând că există momente în care mai încearcă costumul lui Littlefinger doar pentru a se distra.
Aidan Gillen a declarat și că era sigur că personajul său nu va trăi până la final, însă, la fel ca tot restul echipei și a scenariștilor, nimeni nu știa exact cum se va încheia serialul.
„Existau povește despre cum George R.R. Martin lăsa secrete în seifuri”, a declarat el, spunând și că datorită faptului că atât de mulți oameni sunt interesați, „Game of Thrones” este un adevărat fenomen al povestirii.
„Este destul de fascinant. Faptul că am fost parte din asta pentru mulți ani este destul de uimitor, un personaj important în lumea fantastică a lui George Martin”, a spus acesta.
Foto: PR