De ce Andreea și Cabral Ibacka au ales pentru fiica lor o grădiniță de stat și nu una privată: „Este fix ce-are nevoie orice copil”

Într-un interviu acordat recent, Cabral a vorbit despre modul în care el și soția lui aleg să își educe cei doi copii.

Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească, și s-au căsătorit în anul 2011. Au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago, iar prezentatorul TV mai are o fată, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.


Cabral Ibacka și soția lui nu se feresc să își declare susținerea reciprocă. Cei doi vorbesc deschis despre povestea lor de dragoste și au făcut deseori mărturisiri despre momentele dificile pe care le-au întâmpinat de când formează un cuplu. Deși au avut parte și de provocări, au reușit să le gestioneze și să treacă cu bine peste.

Într-un interviu acordat recent, Cabral a vorbit despre modul în care el și soția lui aleg să își educe cei doi copii.

„Cred că le oferim aceleași gânduri pe care orice român normal la cap le transmite copiilor: respectă-i pe alții, respectă-te pe tine, ai grijă de ceilalți și ai grijă și de tine!', a declarat Cabral pentru VIVA!.


Prezentatorul a vorbit și despre decizia de a alege pentru fiica lui o grădinița de stat și nu una privată.

„Am ales o grădiniță din cartier, care are două proprietăți foarte importante: educatori cu experiență, dedicați meseriei lor. Și e aproape de casă. Nu credem că la momentul ăsta face diferența o grădiniță de fițe, cu heliport și nume bombastic. Și nici nu credem că ajutăm copilul dacă face pe drum trei ore pe zi doar pentru grădi. Și cred că am ales perfect, facem 6 minute cu bicla și Doamna Luiza este fix ce-are nevoie orice copil de vârsta asta sau mai mare!', a mai spus el pentru sursa citată.

Ce a dezvăluit Andreea Ibacka despre relația cu soțul ei

Într-un interviu acordat recent, Andreea Ibacka a vorbit cu sinceritate despre cum s-a schimbat viața lor de cuplu de când au devenit părinți.

„Sigur că s-au schimbat foarte multe din activitățile noastre împreună. Cred că am bifat până acum o singură vacanță singuri și atunci eram gravidă, de fapt. La cinema numeri pe degete de câte ori am fost. Dar încercăm, și mă gândesc că din toamnă începem colectivitatea și cu Tiago și poate că viața noastră chiar se va schimba', a declarat Andreea Ibacka pentru ego.ro.

Actrița a dezvăluit că a făcut tot posibilul pentru a nu se neglija, chiar dacă viața de mamă este una foarte solicitantă.

„Am încercat să ne vedem și de noi, ca indivizi. Eu, de exemplu, nu am renunțat niciodată să mă îngrijesc. Primele săptămâni era o provocare să mă spăl pe cap, după care am ajuns tot timpul la manichiură, la pedichiură, la epilat. Poate și prin prisma meseriei. Nu am fost o mamă care s-a delăsat în aspectele astea', a mai spus vedeta pentru sursa citată.


Andreea Ibacka a vorbit și despre conflictele care au apărut în relația cu soțul ei, în special după ce a venit pe lume primul copil.

„Am avut răbdare până acum și nu ne-am scos ochii. Mai mult, acum, la al doilea copil, am fost mai înțelepți. Poate că la primul ne-am mai scos ochii. Sau eu lui, să zicem… Pentru că ai senzația că bărbatul își ia niște libertăți atunci când merge la muncă. El se duce la muncă pentru că este responsabilitatea și datoria lui față de familie, nu neapărat că îi face o plăcere sublimă', a adăugat Andreea Ibacka.

Citește și:
Anunțul special făcut de Lili Sandu. Ce a dezvăluit despre partenerul ei de viață, Silviu Țolu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people