Dayana și drumul său

Artista ȋmbină pasiunea pentru muzică și eleganța într-un mod foarte personal.

Dayana, o artistă din Republica Moldova cu o carieră în continuă ascensiune, se află acum ȋn lumina reflectoarelor muzicale, dar și a modei. Cu un talent incontestabil și o abordare eclectică în muzică, aceasta a captivat inimile fanilor prin piese sincere și o prezență scenică remarcabilă. Într-un interviu special, explorăm drumul său muzical, influențele care au conturat stilul său unic, precum și pasiunea pentru eleganță și modă.


ELLE: Bună, Dayana! Cum ai descoperit pasiunea pentru muzică și cum apreciezi evoluția carierei tale până acum?
Dayana: Salut! Pasiunea pentru muzică a fost dintotdeauna în sufletul meu încă din pântecele mamei mele. Muzica este cea care m-a ales să îi fiu transmițătoare, iar evoluția pe care am avut-o a fost treptată dar sigură. Știi cum se spune, geniile cresc greu.

ELLE: Ce artiști te-au influențat cel mai mult și cum și-au pus amprenta asupra stilului tău muzical?
Dayana: Cel mai mult mă inspiră mama, fiind și ea artistă. Datorită ei am învățat că e nevoie să depui multă muncă și suflet ca să devii un artist cu esență. Stilul ei a influențat direct creația albumului „Nostalgic'. Dintre artiștii internaționali, mă inspiră Lara Fabian, Celine Dion și Laura Pausini, artiste care și-au păstrat integritatea și profunzimea de-a lungul timpului.


ELLE: Există vreun gen muzical care nu te atrage deloc? Dacă da, care este acela?
Dayana: Din momentul în care iubești muzica nu ai cum să excluzi un stil, poți găsi ȋn fiecare ceva unic. Ce nu mă atrage sunt piesele cu un limbaj mai direct și nefiltrat și mesajele care promovează valori și sentimente mai puțin înălțătoare, scăzând vibrația societății.

ELLE: Cum ai descrie procesul tău creativ?
Dayana: Procesul meu creativ este unul continuu, din momentul în care sunt în studio și până la momentele în care studiez și mă inspir pentru a avea resurse creative.


ELLE: Povestește-ne un lucru pe care fanii nu-l știu despre tine.
Dayana: Sunt pasionată de spiritualitate și consider că cea mai importantă misiune a tuturor oamenilor este evoluția interioară.

ELLE: Care este piesa ta preferată din toate cele pe care le-ai înregistrat până acum?
Dayana: Tot timpul ultima pe care o creez, pentru că include emoțiile și trăirile momentului, ceea ce mă ajută să le și depășesc mult mai ușor.


ELLE: Care a fost cea mai mare provocare în cariera ta muzicală și cum ai reușit să o depășești?
Dayana: Cea mai mare provocare în acest domeniu este să găsesc oameni care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine. Mă simt diferită, neînțeleasă și judecată, chiar și de oamenii care s-ar presupune că ar trebui să aibă o viziune mai largă și mai profundă.

ELLE: Ce ne poți dezvălui despre noile piese pe care le pregătești pentru acest an?
Dayana: Vă pot dezvălui faptul că vin din suflet și includ experiențele mele de viață.


ELLE: Cum ai descrie stilul tău personal și ce importanță are moda pentru tine?
Dayana: Ador eleganța, simplitatea și senzualitatea feminină pe care poți să le exprimi prin felul personal de a te ȋmbrăca. Moda este un instrument care mă ajută să mă transpun în alte timpuri, dimensiuni și personalități.

ELLE: Care sunt designerii sau brand-urile tale preferate și de ce îți plac atât de mult?
Dayana: Designerul meu preferat, al tuturor timpurilor, rămâne Coco Chanel, pentru că stilul ei include exact caracteristicile enumerate mai sus și se apropie cel mai mult de lumea mea interioară.


ELLE: Cum îți alegi ținutele pentru aparițiile publice, dar și de zi cu zi?
Dayana: După stare, viziuni și inspirație.

ELLE: Ai un fashion icon sau o persoană al cărei stil îl admiri?
Dayana: Există o tânără foarte talentată și promițătoare din Republica Moldova, pe nume Marinela Bezer. Stilul ei se apropie foarte mult de gusturile mele și ea îmi este inspirație în materie de ultimele trenduri ale modei.

Citește și: Virgil Ianțu, mesaj emoționant pentru fiica sa, după ce aceasta a primit rezultatele de la bacalaureat: „Ne faci cei mai fericiți părinți’

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people