David Beckham vorbește sincer despre căsătoria de 19 ani cu Victoria Beckham

David și Victoria Beckham și-au celebrat aniversarea de 19 ani de căsătorie în luna iulie a acestui an. Recent, cei doi au vorbit despre mariajul lor și obstacolele care intervin frecvent într-o relație de lungă durată.

David Beckham vorbește sincer despre căsătoria de 19 ani cu Victoria Beckham

David a vorbit despre mariajul său în cadrul emisiunii The Sunday Project, chiar înainte de vacanța pe care a avut-o împreună cu întreaga familie în Australia. David este ambasador al Jocurilor Invictus, eveniment fondat de Prințul Harry. Soții Beckham sunt prieteni apropiați ai cuplului regal, numărându-se printre celebritățile care au participat la nunta regală din luna mai.

„Fiind căsătoriți atât de mult timp, mereu este dificil. Devine puțin mai complicat”, spune David.

Victoria a discutat cu cei de la British Vogue zvonurile potrivit cărora ea și David s-ar fi despărțit. „Timp de 20 de ani, oamenii au continuat să inventeze lucruri despre relația noastră, așa că eu și David suntem destul de obișnuiți să ignorăm nonsensurile și să ne vedem în continuare de viață. Dar aceste lucruri au un efect mai mare asupra celor din jurul nostru, iar asta nu este corect”.

Victoria a accentuat faptul că își dorește să călătorească mai des și să viziteze cât mai multe locuri, într-un interviu recent pentru Vogue Australia. „Singura dată când am vizitat Australia a fost cu Spice Girls, 24 de ore în Sydney și Melbourne. Când ești tânără și călătorești atât de mult în acest fel, stai în camera de hotel și te uiți la TV. Când înaintezi în vârstă, vrei să ieși și să vezi cât mai multe lucruri”.

Citește și:
Victoria Beckham nu-și va lăsa fiica să poarte ținutele ei din perioada Spice Girls

Foto: Arhiva Reviste ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people