Renumitul regizor Quentin Tarantino va deveni tată pentru prima oară. Soția lui, Daniella Tarantino este însărcinată, potrivit ET. „Daniella și Quentin Tarantino sunt foarte încântați să anunțe că așteaptă împreună primul copil', a fost declarația oficială publicată de People. Regizorul în vârstă de 56 de ani a întâlnit-o pe Daniella în timp ce-și promova unul dintre filme, Inglorious Basterds, în Israel, anul 2009. În luna iunie a anului 2017, au început să circule zvonuri conform cărora cei doi s-ar fi logodit.
Apoi, în noiembrie 2018, publicația ET a confirmat că Daniella și Quentin s-au căsătorit într-o ceremonie intimă la casa regizorului din L.A. Petrecerea după ceremonia a fost ținută la Mr. Chow, în Beverly Hills. În timpul turneului de promovare al celui mai nou film al său, Once Upon a Time in Hollywood, la Cannes, Quentin a vorbit puțin despre soția lui: „Ei bine, pot spune că gândirea mea este diferită decât era în urmă cu trei sau patru ani, sau chiar zece ani. Pentru că doar ce m-am căsătorit acum șase luni, și nu am mai făcut asta înainte, iar acum știu de ce. Așteptam fata perfectă.'
Daniella este cântăreață și model, iar în noul film al lui Tarantino i s-a atribuit un rol minor.
Citește și:
Liam Hemsworth a depus actele de divorț! Despărțirea de Miley Cyrus este definitivă
Foto: Hepta