Daniel Pavel a vorbit despre partenera lui, Ana Maria Pop, și a dezvăluit cum a început relația lor.
Daniel Pavel trăiește de câteva luni o poveste de dragoste. Prezentatorul show-ului Survivor România și actuala lui parteneră, Ana Maria Pop, nu se sfiesc să împărtășească pe rețelele de socializare imagini în ipostaze tandre.
Recent, Daniel Pavel și Ana Maria Pop au oferit un interviu pentru emisiunea „Exclusiv VIP” de la Prima TV. Cu ocazia asta, prezentatorul de la Survivor România a povestit că partenera lui a avut o contribuție importantă în ceea ce privește aparițiile sale din sezonul trecut al show-ului.
„Chiar și în junglă, înainte de filmări, erau momente când reușeam cu diferența asta de fus orar de 7 ore să ne prindem cu un videocall. Îmi spunea că merge mai bine tricoul ăsta cu tricoul ăsta, am și acolo colegii cu care lucrez de la PRO TV. Și e totul aliniat”, a declarat Daniel Pavel.
Daniel Pavel a dezvăluit cum a început povestea lor de dragoste, dar și ce planuri de viitor au împreună.
„Relația noastră a început în nebunia de după Survivor sezonul trecut, undeva în toamnă. A pornit ca o prietenie de cunoaștere. Chiar inedit în ceea ce mă privește pe mine. Eram foarte tăvălug în viața mea până acum, ofițer de marină cândva, călător permanent. Planurile sunt să ne dezmeticim, să vedem despre ce e vorba în general în jurul nostru și să o luăm ușor, cu pași ușori”, a adăugat prezentatorul TV.
Ana Maria Pop, partenera lui Daniel Pavel, a precizat că prezentatorul TV este un bărbat romantic.
„Este un bărbat romantic, nu știu cât se vede asta din afară, însă este și acel bărbat puternic care știe să facă lucrurile ca un marinar veritabil”, a completat Ana Maria.
Ana Maria Pop a absolvit Facultatea de Drept din Cluj și are două masterate în domeniu și nu este străină de showbiz. Este pasionată de actorie și pictură și a avut câteva roluri mici în „Las Fierbinți”, dar și în filmul „Palatul Pionierilor.” De altfel, ea a și făcut cursurile Masterclass-ul Mandagora Movies Acting Studio, şcoală deschisă în România de Bobby Păunescu. Este coordonatoare a unei companii, avocată, designer de interioare, dar și fostă șefă a unei companii de real-estate, potrivit Fanatik.
Foto: Instagram