Ana Maria Pop și Daniel Pavel se află acum într-o perioadă extrem de solicitantă și, în același timp, emoționantă din viața lor. Cei doi se pregătesc să își unească destinele, iar recent au fost deschiși în a împărtăși detalii despre povestea lor de dragoste și a răspunde curiozităților despre căsătorie.
Daniel Pavel, noi detalii despre nunta cu Ana Maria Pop
Prezentatorul de la Survivor All Stars a oferit mai multe detalii despre marele eveniment din viața sa și a viitoarei sale soții. Daniel Pavel a dezvăluit că nu s-a putut concentra exclusiv pe pregătirile de nuntă, fiind plecat timp de peste 3 luni în Republica Dominicană, însă a avut parte de un ajutor de nădejde. De asemenea, prezentatorul de la Pro TV a dezvăluit că el și Ana Maria Pop nu își doresc o nuntă plină de tradiții.
„Așa cum probabil vă dați seama, atenția mea nu a putut fi totală asupra nunții. Peste trei luni și jumătate am fost în Dominicană, implicat total în filmări și în pregătiri pentru ‘Survivor! Așa că am fost foarte norocoși să găsim persoana potrivită care să ne fie aproape – Geta Ungurean – și care să se asigure că fiecare detaliu este bine pus la punct.'
„Încercăm să lăsăm superstițiile deoparte și să ne concentrăm pe ce contează cu adevărat – ca fiecare detaliu să fie aproape de ceea ce ne dorim și ceea ce discutăm. La nivel de tradiții, vă spun că deja nu am voie să o văd pe Ana în rochiile de mireasă pe care le-a ales, că vom avea parte de o ceremonie ca la carte, dar și de dansuri și momente pe care le vom păstra mereu în amintiri', a spus Daniel Pavel într-un interviu pentru VIVA!
Pentru marele eveniment, Ana Maria Pop are pregătite trei rochii de mireasă, una pentru fiecare etapă a zilei. Logodnica prezentatorului TV a oferit mai multe detalii privind alegerea sa.
„Am decis să fie trei rochii adaptate fiecărui moment din nuntă. Cred că fiecare femeie își dorește ca această zi să fie una specială, de care să și amintească pentru totdeauna, iar rochia este parte dintre acele amintiri frumoase pe care le porți în minte și suflet. Alegerea a fost… naturală, am ținut cont de ceea ce mi s-a potrivit și mi-a plăcut. (râde) Pare simplu, nu? Când există trei momente principale, este greu să rămâi îmbrăcată la fel pe tot parcursul zilei și al nopții. Au fost create cu emoție și le-am probat împreună cu mama și prietena mea, Roxana.', a spus Ana Maria Pop.
Daniel Pavel i-a oferit partenerei sale, Ana Maria Pop, un superb inel de logodnă de la Tiffany & Co, despre care presa mondenă spune că ar costa între 9.000-15.000 de dolari.
Cum a cerut-o în căsătorie pe partenera lui
Daniel Pavel și Ana Maria Pop au împărtășit cu fanii lor un video prin care le arată cum a decurs cererea în căsătorie. Prezentatorul TV a pregătit momentul cât încă era în Republica Dominicană la filmările show-ului „Survivor România.' Fiind pe o barcă, Daniel Pavel i-a arătat partenerei sale un video în care acesta a scris pe mai multe cartonașe dacă vrea să fie soția lui.
„POV Daniel: O scot la o plimbare de toamnă, neobișnuită tocmai prin firescul ei – barcă, pe un lac bucureștean de octombrie, noi care n-am stat în oraș o săptămână legată din ianuarie. Dau la râme deh, marinaru e om și el și la momentul oportun cap compas cu relevment tribord la locul primei noastre întâlniri și scot cartoanele scrise în consiliu, în Dominicană și… torpedo in the water of our heart @annnaheart. Până să realizeze Anuța mea ce voiaj se pregătește deja are Cercul Iubirii pe deget. Ăsta a fost planul meu. Cum l-am implementat voi să-mi spuneți.
POV Ana: Și eu care credeam că e doar o plimbare cu barca…(nu că asta ar fi puțin, tot ce vine din iubire reprezintă mult, mult de tot în economia vieții). Dar chiar nu mă gândeam că va fi atât de frumos, totul, chiar atunci. EL, Danielul meu, cuvintele lui, emoția. Sunt recunoscătoare pentru toată iubirea care vine din partea lui, pentru binecuvântarea Domnului, pentru noi! De iubire, nu mai zic. Se vede și e a noastră. Greu de redat în cuvinte.'
@daniel8pavel POV: Ana + 💍 = MiLady of the Ring ♾️♾️❤️🔥❤️🔥 @TikTok @Ana Maria Pop #engagement #proposal #lifetogether #love #goodvibe #weembracelove #tiffany #thankyouforthelove♥️ ♬ Tonight I Celebrate My Love – Peabo Bryson & Roberta Flack
Citește și:
Când se va difuza noul sezon Asia Express la Antena 1. Dezvăluirea a fost făcută chiar de vedetele concurente: „Abia aștept…’
Foto: Arhiva ELLE