Daniel Craig a apărut la premiera filmului No Time to Die alături de fiica lui. Cum arată Ella și cu ce se ocupă?
Premiera Bond – No Time to Die a avut loc la Royal Albert Hall în Londra, iar Daniel Craig, cel care îl joacă pe celebrul agent secret, a fost prezent la eveniment. Însă el nu a venit singur, ci însoțit de fiica lui, Ella Loudon, în vârstă de 29 de ani.
Daniel Craig și Ella Loudon au fost surprinși în timp ce plecau de la petrecerea care a avut loc după premiera filmului. Actorul în vârstă de 53 de ani a purtat un blazer din catifea roz, accesorizat cu un papion și o batistă, în timp ce fiica acestuia a preferat un costum negru, o cămașă albă din mătase și o pereche de sandale cu toc Jimmy Choo. Look-ul a fost completat de o coafură lejeră și un machiaj dramatic.
Vezi această postare pe Instagram
Ella Loudon este fiica pe care actorul Daniel Craig o are din căsnicia cu actrița Fiona Loudon. Cei doi s-au căsătorit în 1992, însă au divorțat în 1994. Ulterior, actorul a avut o relație de șapte ani cu actrița Heike Makatsch, iar în 2004 s-au despărțit. Din 2005 și până în 2010, Craig a fost logodit cu producătoarea de film Satsuki Mitchell.
În decembrie 2010, Daniel Craig a început o relație cu Rachel Weisz și au împreună o fetiță. S-au căsătorit în iunie 2011, în cadrul unei ceremonii intime în New York. Actrița are un fiu, pe nume Henry, cu fostul ei soț, Darren Aronofsky.
Rachel Weisz nu a fost prezentă la premiera Bond din cauza angajamentelor pe care le avea de onorat în SUA. În ultimele săptămâni, actrița a lucrat la seria Dead Ringers.
Multe despre noul film James Bond în numărul de octombrie al revistei ELLE!
În ceea ce o privește pe Ella Loudon, ea are 29 de ani și deja și-a consolidat o carieră în actorie. Își împarte timpul între New York și Los Angeles și a apărut în mai multe producții de teatru. A jucat într-un scurtmetraj care se numește Maneater și care surprinde povestea unei tinere care explorează lumea modernă a întâlnirilor. Ella a crescut la Londra, înainte de a se muta la un internat din Massachusetts la vârsta de 17 ani. A continuat să studieze actorie și teatru la NYA, însă după un an a renunțat.
Într-un interviu din trecut, Ella Loudon a vorbit cu sinceritate despre faptul că a suferit de depresie.
Daniel Craig a dezvăluit recent într-un interviu cu publicația britanică Candis Magazine că nu plănuiește să-și lase averea copiilor, și chiar că acest fenomen e „dezgustător.” „Nu vreau să las sume mari generației următoare. Cred că moștenirile sunt ceva chiar foarte dezgustător”, le-a răspuns el jurnaliștilor. „Filosofia mea e să scapi de ea sau să o dai înainte să te duci. Nu e și o zicală veche care spune că dacă mori bogat, ai eșuat?”, a spus Craig.
Potrivit surselor, Craig are o avere estimată la 160 de milioane de dolari.
Foto: Hepta