Dana Rogoz, pe covorul roșu la Cairo International Film Festival, cu ocazia premierei filmului Mo

Cairo International Film Festival a avut loc între 20 și 29 noiembrie, iar cu această ocazie, a fost prezentă și Dana Rogoz, mai cu seamă că pelicula Mo a fost unul dintre filmele selectate.

În urmă cu două săptămâni, Dana Rogoz și-a surprins urmăritorii de pe Instagram după ce i-a anunțat un lucru extrem de important din cariera ei. Mai precis, filmul Mo, în care Dana interpretează rolul principal, a fost selectat la Cairo International Film Festival.

„Am o veste mi-nu-na-tă! Filmul MO a fost selectat la Cairo International Film Festival, unul dintre cele 15 festivaluri de categorie A din întreaga lume. @mofilmul va avea premiera în secțiunea Panorama International. În mai puțin de 2 săptămâni zburăm spre Egipt!”, a scris Dana pe Instagram.


Dana a postat mai multe imagini pe contul său de Instagram din călătoria pe care a făcut-o în Egipt. Alături de ea a fost și soțul ei, Radu Dragomir. Aceștia nu l-au luat și pe fiul lor, Vlad, iar Dana a postat o imagine emoționantă cu fiul ei, spunând că îi este foarte dor de el. „Mi-e cam dor de omulețul ăsta”, a spus Dana pe Instagram.

Vezi această postare pe Instagram

Mi-e cam dor de omuletul asta. 🖤❤🖤❤

O postare distribuită de Dana Rogoz (@danarogoz) pe

Dana a povestit faptul că încă din prima zi de când a ajuns în Cairo, a rămas extrem de plăcut impresionată și a reușit să își îndeplinească un vis pe care îl avea din copilărie vizitând Egiptul. „Am ajuns să văd cu ochii mei această minune a lumii antice. E un vis din copilărie devenit realitate. Ceea ce nu știam pe vremea când eram copil și citeam despre Egipt, e că o să ajung să îl vizitez pentru prima oară cu ocazia selecționării unui film în care joc rolul principal în Festivalul Internațional de la Cairo. E cam frumos. Totul.”

Vezi şi reguli de bună purtare în Egipt ca turist!

De asemenea, ea a împărtășit cu fanii ei de pe Instagram și care a fost cel mai frumos moment pe care l-a petrecut în Cairo. „Cel mai drăguț moment al zilei a fost ceaiul băut pe malul Nilului, împreună cu localnicii, stând pe scaune de plastic, pe care vânzătorul de ceai și cafea le scotea pentru noi din apă! Știu că pare greu de crezut, dar efectiv ținea un șir lung de scaune de plastic, cu greutăți între ele, pe fundul Nilului.”

Filmul Mo, în care Dana Rogoz joacă alături de Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu este o producție realizată de către soțul ei, Radu Dragomir. Sursa de inspirație o reprezintă un caz puternic mediatizat în presă, a unui profesor universitar care și-a agresat sexual o studentă. Dana interpretează rolul unei fete, pe numele ei Mo, care a trecut prin depresie și ne aduce în prim-plan subiecte extrem de importante, și anume agresiunea sexuală și abuzul de putere. 

Citește și:
În filmul Mo, Dana Rogoz este stereotipul fetei care „și-a cerut-o'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people