Dana Rogoz, o nouă realizare în cariera ei. Actrița a împărtășit cu bucurie vestea: „Un parcurs neașteptat”

Dana Rogoz are motive să sărbătorească, obținând o nouă reușită în cariera ei artistică.

În 2023, Dana Rogoz și-a făcut debutul în calitate de regizoare și scenaristă cu scurtmetrajul „La distanță', în care protagonistele sunt interpretate de actrițele Mădălina Craiu și Andreea Vasile. Filmul ei a fost selectat în cadrul mai multor festivaluri importante de film, atât din România, cât și din străinătate, dar a obținut și o serie de premii. Recent, proiectul a înregistrat o nouă reușită, despre care actrița a oferit mai multe detalii. 


Dana Rogoz are parte în carieră de sprijinul soțului ei, Radu Dragomir, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc', acesta fiind unul dintre regizorii serialului. Pe lângă relația lor de cuplu, cei doi colaborează și pe plan profesional. Actrița a jucat rolul principal în filmul „Mo', alături de Mădălina Craiu și Răzvan Vasilescu, peliculă care a fost regizată de Radu Dragomir și care a avut ca sursă de inspirație un caz mediatizat din presă, despre un profesor universitar care și-a agresat sexual o studentă. De asemenea, Radu Dragomir a fost cel care a încurajat-o și sprijinit-o pe Dana Rogoz să facă pasul și către regie.


Dana Rogoz are toate motivele să fie mândră de scurtmetrajul ei, „La distanță', și de parcursul pe care îl are acesta în cadrul festivalurilor de film. Actrița va pleca în curând împreună cu soțul ei, Radu Dragomir, la un alt festival unde este selectat și proiectul ei. 

„Călătoresc destul de mult cu scurtmetrajul meu. Urmează să plec cu Radu în Marsilia la un festival de film. A fost selecționat acolo. Așa că anul trecut și uite se continuă și anul acesta a fost anul scurtmetrajului care a avut așa un parcurs neașteptat', a declarat Dana Rogoz pentru Playtech Știri


Dana Rogoz își continuă călătoria în calitate de scenaristă, dar, pentru moment, nu știe dacă proiectul la care lucrează în prezent se va concretiza. 

„Da, da, m-am apucat deja să scriu al doilea scenariu, nu știu dacă o să devină la un moment dat un scurtmetraj, dar procesul în sine de scriere mă bucură.'

Dana Rogoz a oferit mai multe detalii și despre cum decurge procesul ei de creație. Actrița a menționat faptul că îi cere o părere și soțului ei, Radu Dragomir. 


„Până într-o anumită etapă scriu singură, după care evident că îi cer și lui o părere. E un soi de schimb așa de idei, am foarte mare încredere în el și același lucru face și el cu scenariile lui. Cred că avem nevoie unul de la altul de un feedback. Toți regizorii și toți scenariștii cred că au la un moment dat o listă scurtă de oameni cărora vor să le ceară părerea. Nu neapărat în a modifica, cât a se asigura că mesajul pe care și l-au propus ajunge așa cum și l-au imaginat la cititor în primă fază, ca ulterior să ajungă și la telespectator', a mai declarat Dana Rogoz pentru sursa citată anterior. 

Citește și:
Adevăratul motiv pentru care Adelina Pestrițu a renunțat la implanturile mamare. Ce a mărturisit creatoarea de conținut: „M-am pregătit un an de zile’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people