Dana Rogoz, mărturisiri sincere despre fiica ei, care a început de curând grădinița: „Foarte emoționant pentru noi”

Dana Rogoz a povestit cum a decurs prima zi de grădiniță pentru fiica ei, Lia.

Dana Rogoz, mărturisiri sincere despre fiica ei, care a început de curând grădinița: "Foarte emoționant pentru noi"

Dana Rogoz a trecut prin momente foarte emoționante, deoarece fiica ei, Lia, a început să meargă la grădiniță. Micuța a fost însoțită de părinții săi, precum și de fratele său, Vlad. Cu toate acestea, deoarece perioada de acomodare la grădiniță abia începe, Lia a rămas doar jumătate de oră, așa cum era prevăzut programul primei zile.

Dana Rogoz, despre prima zi de grădiniță a fiicei sale

Actrița este foarte activă pe rețelele de socializare și obișnuiește să împărtășească ultimele noutăți din viața ei cu prietenii virtuali. Astfel, prima zi de grădiniță a Liei nu a putut fi trecută cu vederea, iar vedeta a oferit o perspectivă asupra experienței lor. Într-o postare pe Instagram, Dana Rogoz a povestit cum a decurs prima zi la grădiniță pentru fetița ei și cât de relaxată a plecat după program.

„Prima zi de grădiniță din viața ei. De fapt, prima jumătate de oră, căci acomodarea este una lentă. Dar ce emoții frumoase! Ce strategii! Câte planuri! Dar câte pregătiri! Foarte emoționant pentru noi, părinții, dar și pentru Vlad, frățiorul mai mare. Mai ales că Lia merge acum la aceeași grădiniță la care a fost și el. Așa că de dimineață am trecut toți patru pragul ei, marcând un nou început în viețile noastre. Avem o fetiță de grădiniță”, a mărturisit Dana Rogoz pe Instagram.

Totodată, Dana Rogoz a specificat că ea și partenerul ei de viață nu au plecat de la grădiniță pentru a nu o lăsa pe fiica lor singură. Deși la început a fost mai dificil pentru Lia să se adapteze, micuța a știut că îi are pe părinți alături de ea, motiv pentru care a reușit să se relaxeze. Ba mai mult, spre finalul programului, micuța a fost foarte liniștită, spre surprinderea părinților.

„A schițat un început de plâns, când m-am îndepărtat de ea prima oară. După care am intrat amândouă în sala grupei ei, mi-a făcut repede o înghețată din plastilină și s-a relaxat complet. Apoi am întrebat-o dacă pot ‘să plec puțin să îmi iau o apă și mă întorc la ea. -Și tata? / -Tata vine și el cu mine, să își ia și el o cafea. – De unde? – De lângă grădiniță. – Bine’. Și am ieșit. Evident că am rămas chiar la intrarea în grădiniță, până când programul de 30 de minute (stabilit de dinainte) s-a încheiat, iar ea a venit la noi de mână cu educatoarea, foarte liniștită și cooperantă. Să vedem mâine cum o fi, dar începutul clar a fost un succes”, a mai spus Dana Rogoz.

Actrița a trăit emoții unice

Micuța Lia are trei ani, iar până acum a mers la creșă. Înainte de a încheia acest capitol din viața ei, fetița Danei Rogoz a avut parte de toată atenția. Vedeta a povestit cum ultima zi la creșă s-a încheiat într-un mod emoționant.

„Ieri a fost ultima zi de creșă a Liei. Am și plâns, dar pe ascuns, fără să mă vadă ea. Și asta pentru că și mie și lui Radu ne e foarte greu să ne despărțim de doamnele minunate care au avut grijă de ea, de când avea 1 an și jumătate. Știam sigur că în acel loc ea e iubită și în siguranță. Pentru că doamnele de la creșa ei în primul și în primul rând iubesc copiii. Păi nu o să uit niciodată când ne-au întrebat în prima zi „Liei cum îi place să adoarmă cel mai mult?”. Iar eu le-am răspuns „Eh, culmea e că ei îi place în căruț…” – „Foarte bine! Atunci noi o vom adormi plimbând-o în căruț!”. Voiau ca adaptarea fiecărui copil să fie una cât mai ușoară: „Nu e normal să își schimbe copilul ritualul pentru noi!” ne spuneau. Așa că pe un copil îl adormeau în brațe, pe altul cântându-i „Un elefant se legăna”, pe Lia în căruț. După cum le era obiceiul acasă. Iubire și echilibru am simțit mereu din partea creșei Liei. Și când o vedeam pe ea cum se joacă cu bebelușii ei de jucărie, știam sigur că această grijă și iubire le-a văzut și acolo, la creșă. Că e un comportament pe care îl imită, având un astfel de model ideal, de reper sănătos și bun la creșă ei!”

Citește și:
Adelina Pestrițu, anunț surprinzător despre cel de-al doilea copil: „Veste bună'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people