Dana Rogoz a plecat în vacanță alături de soțul ei și cei doi copii.
Dana Rogoz a avut o perioadă marcată de proiecte profesionale și de reușite pe acest plan. Anul acesta, și-a făcut debutul în calitate de regizoare și scenaristă cu scurtmetrajul „La distanță.” Filmul ei a fost selectat în cadrul mai multor festivaluri importante de film, atât din România, cât și din străinătate. Pe lângă asta, actrița a revenit pe micile ecrane, având un rol în serialul „Groapa”, și de curând a încheiat filmările pentru un alt lungmetraj în care va apărea, fiind vorba despre „Interior zero”, regizat de Eugen Jebeleanu.
Pe lângă aceste proiecte din cariera de actriță, Dana Rogoz este activă pe rețelele de socializare, acolo unde, în timp, și-a strâns o comunitate solidă. Pe social media, ea are și diverse colaborări cu branduri.
După această perioadă încărcată, vedeta a decis că este cazul să își încarce bateriile și să se relaxaze într-o vacanță. Așa că, a plecat în Dubai alături de soțul ei, Radu Dragomir, și cei doi copii pe care îi au împreună, Vlad și Lia. Călătoria lor nu este lungă, vor sta în Dubai patru nopți, iar Dana Rogoz și-a rugat urmăritorii dacă îi pot face câteva sugestii legate de activitățile pe care să le facă alături de familia ei în aceste zile. Actrița a precizat că nu este pentru prima dată în Dubai, iar ea și partenerul ei au mai fost și când băiatul lor era mai mic.
„Salutări din Dubai! Aveam mare nevoie de o scurtă vacanță, după o perioadă extrem de aglomerată, așa că am profitat de vacanța școlară a copiilor și am plecat cu toții spre Dubai, pentru 4 nopți.
În aeroport în România, un domn de la controlul bagajelor a întrebat-o pe Lia:
– Și… unde mergi?
– La avion.
– Bine, și cu avionul unde o să ajungi?
– La piscină. 🙂
Așa că dimineața ne-am început-o chiar cu o baie în piscină și abia după ne-am oprit să luăm micul dejun, într-o florărie – bistro.Voi ce îmi recomandați pentru aceste 4 zile cu copiii aici? Am mai fost când era Vlad de vârsta Liei – chiar își aduce aminte multe lucruri – și țin minte că sunt o groază de activități pentru familie. Dar care ar fi un top al vostru?”, a scris Dana Rogoz pe Instagram.
Dana Rogoz a fost împreună cu familia ei și la plajă, ia actrița a rămas impresionată de vremea splendidă de afară.
„Sunt peste 30 de grade afară și cred că tot cam la fel de multe și în apă – căci eu nu îmi amintesc să fi făcut baie vreodată într-o mare mai caldă de atât. Iar pentru copii și pentru noi asta înseamnă fericire!”, le-a mai transmis Dana Rogoz fanilor ei de pe rețelele de socializare.
Foto: Instagram