Dana Rogoz a recunoscut că este o mamă autoritară cu cei doi ai ei, Vlad și Lia.
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. S-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, pe Vlad și pe Lia. Regizorul mai are un băiat, pe nume Barbu, dintr-o căsnicie anterioară.
Dana Rogoz a povestit recent despre cei doi copii ai ei, Vlad, în vârstă de 10 ani, și Lia, de 4 ani. Actrița a recunoscut că spre deosebire de soțul ei, ea este cea autoritară dintre cei doi
Mi-am propus, încă de când era Vlad mic, cum aș vrea să își aducă aminte copiii de mine, când vor fi adulți. Aș vrea să își aducă aminte de mine râzând. Nu îmi iese chestia asta. Din păcate, am tras bățul scurt și eu sunt părintele autoritar din familie. Eu sunt părintele de teme. Eu sunt cea care îl trimite pe Vlad la teme, care îi face program (…) Lia momentan nu are. Lia este un copil foarte rezonabil. Ea este un copil cu care te poți înțelege ușor, a spus Dana Rogoz în emisiunea „La Măruță.”
Dana Rogoz a mai vorbit în continuare despre personalitățile complet diferite ale copiilor ei, dar și cum a gestionat momentul în care Lia a avut primul tantrum.
„Îmi scria cineva: „Dar Lia are tantrum?” L-a avut recent pe primul, văzuse la Vlad, puțin înainte, cum se face. Și aproape că m-am și bucurat. Mi se părea că poate nu i-am dat spațiu. Copilul nu a avut crize. A avut și ea una, legată de o înghețată, eu m-am ținut fermă pe poziții. Furiile Liei sunt o ploaie de vară, iar ale lui Vlad au fost un potop. Vlad este în continuare cel temperamental și care ne provoacă și pune milioane de întrebări și vorbește continuu în mașină și are mereu probleme. Și Lia spune din când în când: Ați putea face puțină liniște să mă uit și eu la clădirile acestea? Iar în momentul acela ne blochează pe toți, iar Vlad spune: Și acum noi chiar ne oprim? Chiar o luăm în serios, nu putem să continuăm?”, a completat actrița.
Dana Rogoz este foarte activă pe rețelele de socializare și postează zilnic imagini care surprind activitățile sale, dar și pe cele de familie, fotografiile cu cei doi copii ai actriței fiind preferatele fanilor.
În timp ce multe alte vedete, atât din lumea mondenă autohtonă, cât și din cea internațională, au ales să nu dezvăluie imagini cu chipul copiiilor lor, Dana Rogoz a decis încă de când aceștia aveau câteva luni să posteze fotografii cu ei.
Într-un interviu acordat recent, actrița a justificat decizia de a dezvălui fanilor imagini cu cei doi copii ai ei.
„Este o opțiune personală să postăm copiii. Eu am fost un copil expus de când eram mică. Știu cumva din propria experiență care ar fi niște limite sănătoase. Sigur că există lucruri pe care le poți scăpa de sub control, dar e greu din exterior să îți dai seama cum ar trebui să se întâmple lucrurile în familia mea, fiecare decide pentru el. Eu am fost și sunt o persoană publică de când eram mică, mi-era foarte greu să îi ascund. A fost decizia mea, luată cu Radu, bineînțeles”, a explicat Dana Rogoz, pentru CANCAN.RO.
Cu toate acestea, actrița și soțul ei au stabilit câteva reguli clare privind expunerea în mediul online a celor doi copii.
„Nu îi implicăm în postări comerciale, sunt niște limite pe care le-a stabilit cu colaboratorii mei. Altfel, ei intră natural în postările mele, ca să nu trebuiască să îi întorc mereu cu spatele, să fac un efort din chestia asta sau când ies cu ei în oraș, să nu fie stresată să nu îi pozeze cineva, să nu-i vadă cineva. N-am vrut să creez din chestia asta ceva exagerat”, a mai spus ea.
Foto: Arhiva ELLE