Dana Rogoz, declarații despre experiența unui consult medical în Sri Lanka

Dana Rogoz se află în vacanță în Sri Lanka și a povestit pe blogul personal cum a fost la un control de rutină într-un spital din Tangalle.

Dana Rogoz, declarații despre experiența unui consult medical în Sri Lanka

Dana Rogoz a dezvăluit recent că este însărcinată în 5 luni, vedeta aflându-se acum în vacanță în Sri Lanka. Aceasta a povestit pe Instagram că a mers la medic în această călătorie, spunând însă că a fost vorba despre un simplu control de rutină.


„Am fost la doctor în Tangalle, pentru un control de rutină. Fetița e sănătoasă și în mod sigur îi priește vacanța”, a scris aceasta pe Instagram, explicând că nu au existat motive de îngrijorare. Pe blogul personal, Dana Rogoz a explicat care au fost pașii pe care i-a urmat pentru a face acest consult, povestind totodată și experiențele amuzante prin care a trecut.

„Un grup de vreo 20 de fete erau strânse în jurul medicului. Îl recunoșteai după atitudine și după stetoscopul ținut relaxat pe gât. Le vorbea cu calm, iar ele îl priveau cu admirație, sorbindu-i fiecare cuvânt. Nu am idee despre ce le-a vorbit timp de vreo 10 minute cât am stat eu în fața salonului, dar cert e ca la final le-am văzut cum se apleacă pe rând, fiecare, și îi pupă picioarele. Respectiv pantofii. Da, femeile i-au pupat picioarele medicului, în timp ce acesta le mângâia cu blândețe pe cap. Vedeți domne de ce nu primesc străini? comentăm Radu și cu mine în glumă. Noi nu le pupăm picioarele și avem numai fumuri și pretenții…”

Dana Rogoz a fost însă surprinsă de tratamentul preferențial pe care l-a primit, însă știa deja de unele practici de anul trecut, când a fost nevoită să meargă la spital pentru a trata o rană.

Vedeta a povestit cum medicul a fost uimit de tratamentul pe care ea trebuie să îl urmeze în sarcină. „Luându-mă dupa onomatopee, nu mai întâlnise gravidă care să își facă zilnic injecții cu heparină. Se uită cu milă și compasiune la cezariana mea, și apoi – ca să mă binedispună parcă – mă întreabă unde sunt soțul și primul copil.”

La final, Dana Rogoz a explicat că totul este în regulă cu fetița sa, ecografia arătând că aceasta se dezvoltă în parametrii normali. „Am ieșit de acolo cu un zâmbet până la urechi știind că fetița e sănătoasă și că sigur îi priește această vacanță. I-am promis medicului că vom reveni în Sri Lanka și cu ea, declarație care l-a făcut și mai fericit.”

Citește și:
Dana Rogoz, imagini impresionante din vacanța în Sri Lanka

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people