Dana Rogoz se bucură de o vacanță superbă în Japonia împreună cu soțul ei, Radu Dragomir, cei doi copii pe care îi au împreună, Vlad și Lia, și Barbu, băiatul pe care regizorul îl are dintr-o relație anterioară.
Dana Rogoz este încântată de această destinație, având în vedere că voia de foarte multă vreme să meargă în Japonia, însă nu a putut ajunge din cauza pandemiei. Actrița are o relație apropiată cu fanii de pe social media și de când a plecat în vacanță, aceasta a postat mai multe cadre cu locurile pe care le vizitează, dar și cu activitățile pe care le face împreună cu familia.
„A treia zi în Tokyo a început cu o vizită a templului Meiji, unde sunt făcute și fotografiile. Apoi ne-am plimbat pe Omotesando, acest Champs Elysees al orașului Tokyo. Fiind sâmbătă, era destul de aglomerat. Iar cum noi nu aveam în plan să facem shopping, am ieșit din mulțime și am plecat către Gotokuji, adică „templul pisicilor', cum l-am denumit noi. Nu vă faceți griji, revin cu fotografii din toate aceste locuri. Momentan fac un rezumat al zilei, ca să vă faceți o idee de traseu.'
Cu ocazia asta, Dana Rogoz le-a mărturisit fanilor faptul că a trăit o experiență inedită în vacanță. Deși a fost sceptică, actrița și-a făcut curaj după câteva zile. Vedeta a încercat ceea ce se numește onsen, asemenea unor băi publice care conțin apă termală. Acestea au mai multe beneficii pentru sănătate și sunt destinate relaxării și meditației. Sunt populare atât printre localnici, cât și printre vizitatorii dornici de această experiență. Fiecare persoană care intră trebuie să renunțe la haine și să respecte o serie de reguli stricte.
„Pe seară am luat cina în Shibuya (pe care voiam să o vedem și noaptea), apoi ne-am întors la hotel pentru a încerca onsen-ul. Ei bine, da! După 3 zile în care mi-am făcut curaj, am intrat – complet dezbrăcată – în onsen-ul hotelului nostru (Mitsui Garden Hotel Toyosu). Am citit de zece ori înainte care sunt regulile pentru a intra intr-o astfel de baie publică cu apă termală, ca nu cumva să fac vreo greșeală. Ei sunt atât de disciplinați, riguroși, corecți, încât nu vrei să provoci cine știe ce .. dezechilibru. Țin să spun că am fost foarte sceptică. Nu am făcut niciodată nudism și nu credeam că voi reuși să mă simt vreodată relaxată în timp ce stau goală, înconjurată de alți oameni. Dar cert e că am urmat întocmai ritualul și după câteva minute de stat în apă fierbinte, ascultând muzică ambientală și simțind din când în când adierile de vânt, parcă m-am desprins de tot ce e în jur și am rămas singură cu gândurile mele. Ca un personaj al lui Murakami, pe fundul unei fântâni. Mi-a plăcut atât de mult, încât l-am convins și pe Radu să intre, firește, în zona dedicată bărbaților. Teoretic au voie și copiii, dar atmosfera la acest onsen era atât de serenă, încât am preferat să facem cu schimbul. Adică unul dintre noi să rămână cu ei în camera de hotel, în timp ce celălalt să se bucure de această experiență unică', a mărturisit Dana Rogoz pe Instagram.
Citește și:
Sean Penn și noua sa iubită, Olga Korotyayeva, surprinși în ipostaze tandre în Saint-Tropez
Foto: Arhiva ELLE