Dana Rogoz și-a surprins fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare făcând publică o fotografie din prima ei zi de școală.
Prima zi de școală rămâne un moment important de care să ne aducem aminte, chiar și în aceste vremuri atipice. Dana Rogoz le-a împărtășit fanilor care o urmăresc o imagine inedită cu ea din prima ei zi de școală.
„Succes la școală! #primazidescoala #nuseuita”, a scris Dana Rogoz, alături de fotografia cu ea îmbrăcată în uniformă. Cu ocazia acestei fotografii, fanii actriței și-au amintit de perioada emisiunii fenomen Abracadabra, „Mica abramburica”, „Abramburici”, au comentat câțiva urmăritori. Însă unii au remarcat și asemănarea izbitoare dintre ea și fiul ei, Vlad: „Wooow! Vlad cu tine seamănă!”, a scris un fan.
Recent, Dana a mai publicat pe contul ei o fotografie alături de soțul ei, Radu Dragomir, și cei doi copii pe care îi au împreună, Vlad și Lia Elena, mărturisind că nu îi vine să creadă că Vlad va începe școala. „E una dintre fotografiile noastre favorite. Am sentimentul că va fi și mai valoroasă peste ani, când vom fi bunici. Nu se vede, dar pe sub măști noi zâmbim. Așa a terminat Vlad grădinița. Încă nu îmi vine să cred că mâine începe oficial școala.”
Vezi această postare pe Instagram
Acum câteva zile, Dana Rogoz le-a povestit urmăritorilor ei faptul că școala la care învață fiul ei, care e în clasa pregătitoare, a organizat două zile de acomodare pentru cei mici, chiar înainte de a se deschide oficial școala. „Azi, prima zi de școală din viața lui. Ce zi! Ce momente unice! Școala sa a luat hotărârea să organizeze două zile de acomodare pentru clasele pregătitoare, înainte de deschiderea oficială de luni, așa că azi, încărcați cu ghiozdan, rechizite, flori, măști și multe emoții, am pășit cu entuziasm într-o nouă etapă a vieții. Mă uitam la el și știam că sunt anumite detalii ale zilei pe care le va ține minte mulți ani de acum înainte.”
„Vlad, dragostea mea, băiețelul meu minunat, ești pregătit! Tatăl tău și cu mine te iubim enorm și suntem extrem de mândri de tine. Nu ai idee ce bucurie ai adus în viețile noastre și cum reușești să ne surprinzi zilnic cu felul tău unic de a privi lumea. Sperăm să îți placă școala tot timpul la fel de mult cum ți-a plăcut în prima zi, să fii curios, creativ și curajos, să crezi în tine și în visurile tale. Și să fii convins că noi vom fi mereu alături de tine, cu dragoste infinită”, a adăugat Dana.
Foto: Instagram