Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, au fost la New York, în cadrul „Making Waves', un festival de film de românesc. Cu această ocazie, filmul Mo a avut premiera, fiind extrem de bine primit, după cum și Dana a afirmat acest lucru.
„Filmul MO s-a văzut aseară în America!!! Aproape că nu îmi vine să cred că ceea ce scriu acum s-a întâmplat cu adevărat! Filmul a fost primit extraordinar, iar la Q&A Radu și cu mine am primit unele dintre cele mai frumoase feedback-uri de până acum. După ce am călătorit cu filmul acesta prin toată România, după Sarajevo, Cairo și acum New York, mi-e clar că indiferent de cultură și legislație, în esență cu toții simțim la fel, iar tema abuzului de putere și a abuzului sexual atinge pe toată lumea la fel de puternic! Chiar dacă are cu totul altă abordare și rezolvare sau chiar altă definiție de la o țară la altă, respectiv de la un continent la altul, cum a fost în cazul spectatorilor care au văzut MO până acum. Huge thanks,' a spus Dana Rogoz pe Instagram.
Nu este pentru prima oară când Dana Rogoz a fost în New York. Cu toate că vremea nu a fost chiar atât de bună, ea a avut timp să viziteze și împrejurimile. „Sunt pentru a doua oară în viața mea în New York și pentru prima oară în preajma sărbătorilor. E superb! Ieri ne-am plimbat pe străzi de dimineață până seara, nu a mai contat nici frigul, nici durerea de picioare, nimic!,' a spus Dana Rogoz.
Recent, Dana Rogoz a fost în Cairo cu ocazia Cairo International Film Festival deoarece Mo a fost unul dintre filmele selectate în cadrul lui. Ea și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram cu mai mult timp dinainte, iar aceștia au felicitat-o și s-au bucurat pentru ea. „Am o veste mi-nu-na-tă! Filmul MO a fost selectat la Cairo International Film Festival, unul dintre cele 15 festivaluri de categorie A din întreaga lume. @mofilmul va avea premiera în secțiunea Panorama International. În mai puțin de 2 săptămâni zburăm spre Egipt!', a spus Dana la momentul respectiv.
Ea a fost extrem de impresionată de locul în care a fost și s-a putut bucura de această călătorie alături de soțul ei. „Am ajuns să văd cu ochii mei această minune a lumii antice. E un vis din copilărie devenit realitate. Ceea ce nu știam pe vremea când eram copil și citeam despre Egipt, e că o să ajung să îl vizitez pentru prima oară cu ocazia selecționării unui film în care joc rolul principal în Festivalul Internațional de la Cairo. E cam frumos. Totul.'
Citește și:
Dana Rogoz, pe covorul roșu la Cairo International Film Festival, cu ocazia premierei filmului Mo
Foto: Instagram