Dana Rogoz le-a împărtășit fanilor o întâmplare surprinzătoare prin care a trecut recent.
Dana Rogoz a trecut printr-o experiență neobișnuită în weekendul ce tocmai a trecut. Actrița a ales să împărtășească și cu fanii ei întâmplarea, iar reacțiile au fost pe măsură.
Pe contul ei de Instagram, Dana Rogoz a povestit ceea ce i s-a întâmplat ei, soțului ei, Radu Dragomir, și celor doi copii pe care îi au împreună chiar în fața casei lor. Aceștia s-au plimbat prim București cu mașina, iar în timpul drumului actrița, Vlad și Lia au adormit. Partenerul vedetei nu i-a trezit și s-a culcat și el în mașină.
„Nu am o imagine din cel mai bun moment al zilei de ieri. Și mă gândesc că poate unii dintre voi nici nu vor crede ce urmează să vă povestesc. Dar pe cuvânt că cel mai bun moment al acestei duminici a fost când, pe timpul unui drum cu mașina prin București, pe la ora prânzului, Lia a adormit. După care, nu știu exact dacă eu am adormit prima sau Vlad. Cert e că Radu când a ajuns în fața casei și-a dat seama că dormim buștean toți 3 și nu s-a îndurat să ne trezească. Drept urmare, s-a culcat și el, în scaunul șoferului, unde era. Și uite așa, am dormit toți 4 în mașină, în fața casei noastre, prinși in centuri. Când m-am trezit eu, era deja întuneric afară, iar restul familiei dormea în continuare liniștită”, a fost mesajul scris de Dana Rogoz pe Instagram.
După ce Dana Rogoz a transmis mesajul cu privire la experiența inedită prin care a trecut împreună cu familia ei, fanii actriței au reacționat. „Ce drăguț! De ce nu? Aveați nevoie de un somnic! Ce contează unde…”, „Ce tare! E somnul acela superodihnitor bun ca o prăjitură!”, „Radu, un soț și un părinte iubitor”, „Prea tare”, „Ce soț bun și iubitor!!!”, sunt o parte dintre comentariile primite de vedetă pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Dana Rogoz și Radu Dragomir formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton și sunt împreună de 18 ani. Actrița și partenerul ei s-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii superbi, pe Vlad și Lia. Regizorul mai are un băiat, pe nume Barbu, dintr-o căsnicie anterioară.
Foto: Instagram