Dan Brown, vinatorul de mistere

In Exeter, un orasel cochet de pro­vincie americana, l-am intilnit pe Dan Brown, unul dintre cei mai bine vinduti autori de pe pla­neta. Succesul pe care l-a avut Codul lui Da Vinci l-a pozitionat pe autorul american in fruntea tutu­ror clasamentelor si toate datele despre vinzarea urmatoarei sale carti, Simbolul pierdut, arata ca va ramine acolo sau chiar isi va depasi propriul record. 14 ore de zbor la dus, cu tot cu escale, doua ore de mers cu masina si inca 14 ore de zbor inapoi, toate intr-un maraton de trei zile, pentru o ora de interviu, au meritat din plin. Am o fascinatie aparte pentru cei care reusesc sa fie cei mai buni din lume la ceva, asa incit intilnirea a avut toate ingredientele afective necesare – emotie, admiratie, curio­zi­ta­te, ba chiar un soi de invidie resimtita de „scriitorul' din mine…

Am descoperit un om plin de far­mec, inteligenta si umor, de o modes­tie ce pare a fi o regula generala la fiin­tele care reu­sesc asemenea performante. Va las sa-l desco­periti si va invit sa-i cititi romanul Simbolul pierdut, aparut in România la editura Rao. Ga­rantez ca e o lectura dintre cele mai energizante si mai acaparante, iar pen­tru cinefili am si o veste buna: si acest roman va deveni film de Holly­wood, foarte probabil cu ace­lasi Tom Hanks in rolul deja celebrului profesor de la Harvard, Robert Langdon.

Mihaela Radulescu: Prima intrebare e des­pre… prima pagina a unei carti, „cosmarul' celor mai multi dintre scriitori. E dificil sa scrieti prima pagina, cea prin care invitati cititorul in lumea cartii dumneavoastra?

Dan Brown: Nu, dimpotriva. Prima si ultima pagina le scriu cu o mare usurinta. Greul incepe abia atunci cind trebuie sa pun intre aceste doua limi­te un continut literar interesant. La toate cartile mele de pina acum am avut blocaje si momente de lipsa de inspiratie, dar niciodata la prima pagina.

M.R.: V-ati dorit dintotdeauna sa deve­niti scriitor?

D.B.: Da, dar destul de tirziu. Dorinta a venit aproape pe neasteptate, cind am simtit ca as putea sa scriu despre secretele lumii in care traim. In familie il a­veam pe tata, care a scris me­reu carti de matematica, du­pa care si astazi se invata. Chiar tata a constatat, cu haz, cind am ince­put sa scriu, ca el scrie carti care-i adorm pe oameni, iar eu scriu carti care-i trezesc.

M.R.: Ati simtit vreo presiune in a repeta succesul Codului lui Da Vinci in scrierea noii carti? De ce v-au trebuit sase ani ca sa apareti cu o noua carte?

D.B.: Da, e imposibil sa nu simti presiunea unui succes atit de mare. Cind ai atitia cititori, nu-ti doresti sa dezamagesti pe nici unul dintre ei, cu atit mai putin pe editor sau chiar pe tine insuti. In sase ani am lucrat intens la partea de documentare. Te­ma­tica francmasone­riei e foarte complexa, iar sursele de informare nu sint mereu la inde­mina. Imi place sa lucrez minutios, pina la ultimul detaliu, si sa verific aproape matematic fiecare informatie. A trebuit sa calatoresc foarte mult pentru a ma documenta, apoi sa pun cap la cap enorm de multa informatie. Am un ritm al meu, nu-mi place sa ma grabesc sa scriu ceva in care nu cred.

M.R.: Subiectele de fictiune despre teoria conspiratiei si Biserica Catolica din Codul lui Da Vinci au cauzat un lung sir de polemici, chiar critici din partea unor catolici, si chiar o cenzura din partea Vaticanului. Cu Simbolul pierdut se pare ca nu veti mai provoca scandal, ci doar un interes imens pentru a patrunde in zona atit de secreta si discreta a francmasone­riei. Citiva reprezentanti influenti ai masoneriei americane si nu numai s-au aratat foarte incintati de abordarea dumneavoastra. Chiar au admis ca Simbolul pierdut le da sansa sa se deschida putin in fata lumii. Ati fost ajutat de francmasoni in obtinerea de informatii?

D.B.: Da, deocamdata nu exista contestari. Poate si pentru ca am operat doar cu informatii venite din surse de incredere, pentru ca si in lumea masonilor exista neadevaruri sau lucruri spuse pe jumatate. N-am avut nici o intentie sa distrug sau sa critic lumea lor, ci am fost doar extrem de atras de simbolistica, de practicile lor, de filozofia lor.

M.R.: Va petreceti enorm de mult timp cautind, documen­tindu-va, „sapind' adinc in secrete bine ascunse ale istoriei, dar nu vi s-a intimplat vreodata sa aveti revelatia ca raspunsul era undeva mult mai aproape, aproape la vedere, dar era necesara o abilitate speciala a mintii umane de a-l vedea?

D.B.: Ba da. De la asta a si pornit povestea din Simbolul pierdut. Cine va citi cartea va intelege exact despre ce vor­besc. Exista atitea mistere in jurul nostru, atitea simboluri pe linga care trecem zilnic, fara sa le dam atentie sau care ni se par imposibil de descifrat. Cred ca, daca o minte umana le-a creat, ne sta in putere sa le descifram. Mintea umana mi se pare, de altfel, unul dintre cele mai greu de descifrat mistere.

M.R.: Ca femeie care va citeste cartile, am sentimentul ca va preocupa mult mai mult detaliile, ac­tiunea, suspansul decit sentimentele, trairile personajelor. Ca sa-mi distrugeti aceasta senzatie, puteti sa-mi vorbiti despre omul Dan Brown?

D.B.: Ha, ha, asta e o intrebare-capcana pentru un barbat! Nu stiu daca trebuie sa pledez „vinovat', dar stiu ca personajele mele traiesc si povesti de amor, poate nu atit de intens sau atit de des cit s-ar astepta unii, dar nu-mi pun personajele in astfel de situatii decit daca se justifica in ecuatia povestirii. Ca sa va raspund, totusi, sint un barbat foarte romantic, foarte pasional si cred ca fara acest suport emotional nu poti face nimic important. Sotia mea e mai mare decit mine cu 12 ani si este iubirea vietii mele. Avem o relatie speciala, ma ajuta in munca mea, mai ales ca este specialista in istoria artei. Dar, daca trebuie, ma voi gindi la acest aspect pentru viitoarele carti!

M.R.: Ati muncit vreodata la fel de intens ca pentru marile secrete ale omenirii in descifrarea misterului feminin?

D.B.: Oh, asta e o meserie pe care un barbat trebuie s-o faca toata viata! si nici atunci nu stiu daca va reusi… Mai ales ca fiecare femeie are misterul ei, asa ca nu te poate ajuta nimeni altcineva s-o descifrezi pe cea pe care o iubesti…

M.R.: Ati devenit un fenomen, sinteti aproape o vedeta de talia unui star rock – ati acumulat o avere de peste 70 de milioane de dolari. Nu ati facut nimic excentric cu banii? Truman Capote, de exemplu, isi instalase acasa o fintina de sampanie…

D.B.: Nu, nu cred ca as putea face nimic excentric in aceasta privinta. Cele mai „iesite din comun' activitati ale mele sint tenisul, squash-ul, cataratul pe stinci, muzica, „gravity boots' (cizme care se prind de tavan, ca sa poti sta cu capul in jos). Cu „gravity boots' am chiar o relatie speciala, ca scriitor – apelez la acest truc cind simt nevoia sa-mi clarific ideile, sa-mi relaxez agitatia provocata de adrenalina vreunei descoperiri… Ma trezesc in fiecare zi la patru dimineata si atunci scriu cel mai bine, iar prima pauza o iau exact cind simt nevoia sa ma atirn de tavan, cu capul in jos…

M.R.: Ati inceput deja lucrul la o noua carte?

D.B.: Nu am scris inca nici o pagina, dar stiu exact ce mister vreau sa descifrez pentru urmatoarea carte. Ingaduiti-mi sa nu-l dezvalui inca.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK