Dakota Johnson este în mijlocul celor mai fierbinți scene din Fifty shades, însă filmarea acestor scene nu a fost deloc sexy.
Chiar și după trei filme din seria Fifty Shades, Dakota Johnson recunoaște că realizarea scenelor de sex alături de partenerul ei, Jamie Dornan, a fost la fel de ciudată.
„Nu este ceva normal și nu este amuzant. Și nu devine niciodată mai ușor”, a mărturisit Johnson.
De asemenea, actrița susține că nu a ajutat-o faptul că a avut lenjerie intimă adezivă în momentul filmărilor acelor scene nud, deoarece aceasta nu prea se lipea. „Am purtat un fel de lenjerie fără bretele care era lipicioasă,” a adăugat ea. „Nu este chiar un adeziv, dar lenjeria este lipicioasă. Este asemănătoare cu piesele acelea care se lipesc pe sfârcuri pentru a le acoperi, doar că sunt chiloți. Dar sunt lipicioși doar sus, nu pe toată suprafața lor.”
Care a fost soluția în acest caz? Superglue. „Chiar și cu superglue se dezlipeau, pentru că intrau în contact cu adezivul existent pe lenjerie, însă îi lipeau direct pe pielea mea,” a spus Johnson. „Și purtăm două perechi.”
Din fericire, acest experiment nu a durut. „Nu este dureros, nu este practic nimic,” a continuat actrița. „Însă cumva ai senzația că ești acoperită. Pentru că e al naibii de bizar.”
Jamie Dornan a purtat ceva similar. Însă, după filmarea scenelor nud, actorul a realizat că acesta mai fusese purtat de altcineva înainte.
Actorul a spus următoarele: „Am ales un model la care mi-a plăcut forma și cum se vedea, după care am observat că pe cusătură scria ‘Inmate #3’. Era practic cusut acolo și am realizat că mai fusese purtat înainte.”
Dar se pare că momentele ciudate din culise au meritat efortul deoarece Fifty Shades Freed a avut un număr record de spectatori în primul weekend al apariției în cinema.
Text: Andreea Pacioras
Foto: PR