Dakota Johnson, apariție controversată la premiera noului ei film

Dakota Johnson reușește să ne surprindă prin acțiunile sale curajoase. După ce întreg internetul i-a dezbătut posibila sarcină, actrița a apărut la premiera filmului „Suspiria" neepilată în zona axilei.

Dakota Johnson, apariție controversată la premiera noului ei film

Dakota Johnson și-a arătat mândră părul de la subraț pe covorul roșu, într-o ținută glittery semnată Gucci și bijuterii Cartier, în speranța că se va ameliora presiunea pusă pe umerii femeilor de a-și epila constant toate părțile corpului predispuse creșterii firelor de păr.

Dakota Johnson a participat la premiera noului ei film, „Suspiria”, propunându-și ca apariția ei să fie una memorabilă atât prin ținută, cât și prin gestul făcut în fața fotografilor, ridicându-și brațele spre a fi observată axila neepilată.

Actrița în vârstă de 29 de ani subliniază evident faptul că presiunea societății asupra eliminării firelor de păr de pe corpul femeilor trebuie să înceteze și să rămână o decizie pur individuală, în funcție de confortul și plăcerile fiecăreia dintre noi. Mai multe celebrități au avut apariții publice asemănătoare de-a lungul timpului, evidențiind aceeași idee, precum Sophia Loren, Madonna, Julia Roberts, Drew Barrymore sau Miley Cyrus.

Dakota Johnson a fost în atenția internetului weekend-ul trecut, după ce a fost postat un video în care părea să se desfășoare o petrecere de aflare a genului unui copil. Zvonurile au circulat imediat, cu toții presupunând că actrița și actualul ei iubit, Chris Martin, așteaptă un copil. Totul a fost clarificat însă, după ce Dakota a apărut în emisiunea lui Ellen DeGeneres și a afirmat că a fost doar petrecerea aniversării zilei sale de naștere, adăugând „Singurul lucru cu care sunt însărcinată este o mulțime de idei foarte bune”.

Citește și:
Dakota Johnson vorbește despre zvonurile conform cărora ar fi însărcinată

Foto: Arhiva Revistei ELLE și Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people