Daciana Sârbu, declarații emoționante despre Maria, fetița pe care a adoptat-o în urmă cu 3 ani: „Răbdare și iubire”

Daciana Sârbu a vorbit cu emoție despre Maria, fetița pe care ea și soțul ei, Victor Ponta, au adoptat-o.

În luna decembrie a anului 2020, Victor Ponta a dezvăluit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai' de pe Kanal D faptul că are trei copii, și nu doi, așa cum se știa până atunci. Politicianul și soția lui, Daciana Sârbu, au adoptat în 2020 o fetiță, pe nume Maria, atunci în vârstă de 6 ani.


Daciana Sârbu împărtășește des cu urmăritorii de pe rețelele de socializare imagini cu Maria, fetița adoptată de către ea și Victor Ponta și vorbește cu multă emoție despre micuță.

„Avem un proiect de suflet, cu Maria, care e de trei ani în familia noastră, trebuie să fiu și acolo, lângă ea… Am fost și pregătiți, ajutați de psihologi. Dificilă a fost adoptarea ei, adaptarea la reguli, relația cu Irina, sora ei mai mare. Au fost niște etape. Cu școala a fost dificil, rutina de a sta în bancă. Rutina de a învăța… O rutină pe care nu o avea. Nu o avea pentru că nu se lucrase cu ea. Cu răbdare și iubire, totul a mers pe drumul cel bun', a declarat Daciana Sârbu în interviul acordat Fanatik.ro.

În 2021, Daciana Sârbu a fost invitată în podcastul „Fain & Simplu' al lui Mihai Morar, ocazie cu care a fost abordat și subiectul adopției. Aceasta a povestit atunci că, înainte de a face acest pas, ea și soțul ei s-au consultat cu Irina, fiica pe care o are alături de politician, și cu Andrei, băiatul pe care Victor Ponta îl are din mariajul anterior cu Roxana Ponta.


„Pur și simplu am simțit. În momentul în care am luat decizia împreună cu copiii, lucrurile au mers cumva natural. Andrei a spus că e pregătit să îi dea camera lui. Irina a spus că vrea să fie fată şi să nu-i dăm camera ei. Ea şi-a dorit foarte mult o soră şi era fericită. Nu ştia ce o aşteaptă exact, dar având suportul lor lucrurile au mers şi mai uşor. (…) E nevoie de multă iubire şi multă atenţie. Trebuie să fii bine, să ai în jur oameni care să te sprijine şi poţi să muţi munţii. Dacă ai lângă tine un partener care îţi dă curaj și te sprijină, poţi face orice. Am luat decizia când eram toţi.'

Daciana Sârbu a vorbit atunci și despre pașii pe care ea și Victor Ponta i-au urmat pe parcursul procesului de adopție.

„Nu e un proces ușor. Există un proces de acreditare a familiei adoptatoare, care durează și e normal să dureze. Există psihologi care te pregătesc. Acest proces se finalizează cu acest atestat pe care poţi să-l primeşti sau nu. Experienţa celor care te evaluează îi poate duce la concluzia că această familie nu e pregătită. După acest proces, în funcţie de ce optezi, să aștepți să te potrivească sistemul în momentul în care apare un copil conform criteriilor pe care le-ai spus sau varianta pe care am mers noi, există o listă a copiilor greu adoptabili şi acolo e un proces deschis.'


Daciana Sârbu a menționat că nu au avut criterii și erau pregătiți pentru orice copil.

„Nu am avut criterii. Dosarul există şi această cerere în care spui vârsta şi alte lucruri. Noi ne-am dorit să fie fată și atât. Noi ne-am îndreptat spre copiii greu adoptabili pentru că nu a contat nici ce probleme au avut, nici de ce erau pe acea listă. Eram pregătiţi pentru orice fel de copil, nu ne-am dorit un copil perfect, o situație ideală. Ne-am dorit să putem să oferim iubire, pentru că aveam de oferit și trecând prin câte am trecut noi, așa ca familie, nu am considerat că o situație dificilă ar fi fost imposibil de dus.'

De asemenea, soția lui Victor Ponta a vorbit și despre prima întâlnire cu Maria.


„Când am văzut-o prima dată, mi s-a părut că seamănă cu Victor. E cel mai vesel copil, le-am spus că nu dorim să mai vedem pe altcineva și mergem mai departe. Eu am găsit un chip care radia bucurie. Am văzut-o pe Maria şi am mers mai departe cu gândul că nimic rău nu se poate întâmpla și așa a fost', a declarat Daciana Sârbu în podcastul lui Mihai Morar.

Citește și:
Cum le-a răspuns Delia celor care au criticat-o pentru apariția de la cel mai recent concert

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people