Cynthia Nixon crede că „Sex and the City" s-ar fi bucurat de mai multă diversitate, dacă ar fi fost filmat în zilele noastre.
Cynthia Nixon spune că renumitul show produs de HBO, „Sex and the City”, ar fi avut o distribuție mult mai diversă dacă ar fi fost produsă în zilele noastre. „Ei bine, cu siguranță nu am fi fost toate femei albe. Unul dintre cele mai grele lucruri pentru mine, era și la acea vreme, de asemenea, este să mă uit înapoi și să văd cât de mult (n.r. show-ul) s-a concentrat în jurul banilor. Și cum Steve, soțul personajului meu, a fost cel mai apropiat exemplu de un bărbat din clasa muncitoare. Nici nu mai vorbim despre o femeie din clasa muncitoare”, le-a explicat Cynthia celor de la IndieWire.
Cynthia Nixon a interpretat-o atât în serial, cât și în cele două sequel-uri pe Miranda Hobbes, o avocată care s-a căsătorit cu un barman și a trăit o viață plină de glamour în Manhattan, iar mai apoi, în Brooklyn. Deși actrița a insistat că show-ul are un ton feminist, admite că este puțin îndepărtat de realitate. „De asemenea, cred că nu arătam așa, vorbind în termeni perfecționiști. În termeni de „întotdeauna să arătăm incredibil”. Și știu că acesta este elementul fantastic. Dar cred că există o grămadă de moduri prin care oamenii pot fi plăcuți fără să arate perfect”, a adăugat actrița.
Foto: Arhiva Revistei ELLE