Cum a trecut Angelina Jolie peste momentele grele din viață

Angelina Jolie este o femeie puternică, iar acest lucru îl dovedește cu fiecare ocazie.

Angelina Jolie nu a fost mereu aşa de puternică precum o vedem astăzi şi a fost nevoită să treacă peste mai multe obstacole în viaţă. „Sunt la fel ca toţi ceilalţi..în special în ultimii ani, care nu au fost chiar cei mai uşori din viaţa mea şi nu m-am simţit atât de puternică. Este ceva care te face să nu te simţi mereu puternică. Sunt atât de recunoscătoare că am ocazia de a interpreta astfel de personaje, care îmi reaminesc de fiecare dată de cât de puternică sunt,’ a declarat Angelina.


În vârstă de 44 de ani, Angelina Jolie speră ca şi ceilalţi să aibă încredere în puterile lor, mai ales după ce o vor vedea interpretând aceste roluri. Pentru Maleficient: Mistress of Evil, ea a declarat că a intrat cu adevărat în pielea personajului.

Odată cu rolul Thena, din noua producție a Universului Marvel, The Eternals, va putea şi mai mult să îşi forţeze limitele: „Uneori te simţi extrem de slăbită şi ai nevoie de ceva care să te ridice. Acum, pentru rolul Thena’, am nevoie de exerciţiu deoarece ea este mult mai pozitivă, sănătoasă, dar şi agresivă. E posibil să nu funcționeze de fiecare dată aceste exerciții. Dar trebuie să te ridici de acolo orice ar fi.'


Ce o mai ajută pe Angelina să fie atât de activă sunt cei șase copii. Ea, împreună cu fiul ei de 11 ani, Knox Léon Jolie-Pitt se antrenează pentru karate. Fiul meu, Knox, se antrenează extrem de mult. Am fost la toate orele de karate. Sunt genul de mamă care încearcă să țină pasul cât de mult poate. A fost distractiv și interesant,’ a menționat Angelina.

În momentul în care Angelina a anunțat la Comic Con 2019 că va juca într-un nou film Marvel, a spus că va munci chiar de zece ori mai mult. Putem spune că până acum își ține promisiunea. Cu toții vom munci extrem de mult,’ a spus ea la conferință.

Angelina Jolie este o mamă extrem de mândră. Spunem asta deoarece fiul ei, Maddox Chivan Jolie-Pitt va studia biochimia în cadrul Yonsei University, în Seoul. Sunt foarte mândră de el, iar el este pregătit pentru această nouă etapă din viața lui. Nu puteam fi mai încântată. Casa noastră din Cambodia este doar la șase ore distanță, așa că voi fi mereu în preajma lui.’ De asemenea, Angelina a mai adăugat faptul că va fi o mamă protectoare, care va păstra în permanență legătura cu ceea ce face fiul ei și îi va face și vizite.


Citește și:
Angelina Jolie confirmă că va avea un rol de supererou într-o nouă producție Marvel

Foto: Arhiva revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people