Cum se simte fiul actriței Naya Rivera, la o lună de la moartea tragică a mamei sale

Actrița Naya Rivera a murit la începutul lunii iulie, după ce s-a înecat în Lacul Piru din California.

Cum se simte fiul actriței Naya Rivera, la o lună de la moartea tragică a mamei sale

Potrivit mai multor surse apropiate familiei, Josey, fiul în vârstă de 4 ani al actriței Naya Rivera, „se simte din ce în ce mai bine pe zi ce trece”, la o lună de la decesul accidental al mamei sale.

Josey a fost ultima persoană care a văzut-o pe Naya Rivera înainte ca aceasta să dispară în apele Lacului Piru din California. Corpul ei neînsuflețit a fost recuperat pe 13 iulie.

Băiețelul în vârstă de 4 ani locuiește în prezent cu tatăl său, actorul Ryan Dorsey, și petrece foarte mult timp și cu sora actriței, Nickalya.

„Josey este întreaga lume a lui Ryan în acest moment”, a declarat o sursă pentru Entertainment Tonight. „Ryan suferă și se luptă cu pierderea fostei sale soții, Naya, însă încearcă să fie puternic de dragul fiului său”.

„Ryan ar face orice pentru Josey. În prezent el stă retras, departe de ochii publicului, pentru a se putea concentra pe Josey și să încerce să găsească o modalitate de a trăi în această nouă stare de normalitate”, a mai declarat sursa, precizând că Josey știe că mama lui a murit, însă familia încearcă să împărtășească cu el zilnic amintiri cât mai plăcute cu mama lui. „Josey este un băiețel foarte puternic și Naya ar fi foarte mândră de el”, a mai completat sursa.

Pe 25 iulie, Dorsey i-a adus un omagiu regretatei actrițe prin intermediul unei postări pe Instagram.

„Este atât de nedrept… nu există suficiente cuvinte pentru a exprima golul pe care l-ai lăsat în inimile tuturor. Nu pot să cred că asta este acum viața. Nu știu dacă voi crede asta vreodată. Erai chiar aici… Tocmai am fost să înotăm cu Josey cu o zi înainte. Viața nu este deloc dreaptă. Nu știu ce să spun…. Sunt recunoscător pentru momentele noastre și călătoria noastră care ne-a adus împreună și ne-a oferit cel mai dulce și mai bun și mai inteligent băiețel la care nici nu puteam visa. Îmi amintesc uneori că te supărai pe mine: Ryan poți să nu mai postezi atâta pe Snapchat! Haha Sunt fericit că nu te-am ascultat pentru că am sute și probabil mii de poze și de clipuri pe care Josey le va avea întotdeauna și va afla că mama lui l-a iubit mai mult decât pe propria ei viață și ce mult ne-am distrat împreună în copilăria lui. Viața este despre vremuri frumoase și vremuri urâte, însă Josey face ca cele urâte să fie mai bune pentru că este o parte din tine care va fi mereu alături de noi. El nu va uita niciodată de unde a venit. Te vom iubi întotdeauna”.

 

View this post on Instagram

 

This is so unfair…there’s not enough words to express the hole left in everyone’s hearts. I can’t believe this is life now. I don’t know if I’ll ever believe it. You were just here… We were just in the back swimming with Josey the day before. Life just isn’t fair. I don’t know what to say…I’m thankful for our times and our journey that brought us together and gave us the sweetest and kindest smart little boy we could ever hope for. I remember sometimes you used to get annoyed at me: „Ryan can you stop snap chatting!” Haha. I’m glad I didn’t listen to you because I have hundreds and probably thousands of snaps and videos that Josey will have forever and know his momma loved him more than life, and how much fun we had together as he was growing up. Life is all about good times and bad times but with Josey it makes the bad a little less so because a part of you will always be with us. He’ll never forget where he came from. We miss you. We will always love you. Love you Meep. 🖤💔🖤 ♥️ To everyone that reached out and I haven’t had a chance to or just didn’t get back to you…thank you all for the overwhelming love and support you’ve sent our way. I’ll just say in closing, be kind to yourself, be kind to others, forgive…forget…don’t hold grudges….if you have nothing nice to say maybe try not to say anything. There’s peace in silence. Time on Earth is precious and you just never know….you never know what could happen. Hold your loved ones close, and cherish the times you have with those you care about. ♥️

A post shared by dorseyryan (@dorseyryan) on

Naya Rivera, în vârstă de 33 de ani, a fost înmormântată pe 24 iulie, la Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles, potrivit certificatului de deces obținut de revista People.

Pe certificatul de deces, la cauza morții este menționat faptul că actrița „s-a înecat” și este precizat că Rivera a decedat „în numai câteva minute”. Potrivit People, documentul mai specifică faptul că nu au existat alte condiții semnificative care au contribuit la decesul actriței din serialul Glee.

Pe 13 iulie, corpul neînsuflețit al actriței Naya Rivera a fost recuperat din apele lacului Piru din California, la 5 zile după ce a fost dată dispărută.

Actrița Naya Rivera a fost dată dispărută de autoritățile din Ventura, California, după ce fiul ei a fost găsit singur într-o barcă ce plutea pe Lacul Piru. Șeriful din Ventura County a declarat că actrița în vârstă de 33 de ani, devenită celebră după rolul din serialul Glee, a închiriat o barcă pentru ea și fiul ei pentru o plimbare pe Lacul Piru. Autoritățile precizează că actrița a închiriat barca pe 8 iulie în jurul orei 13, iar trei ore mai târziu, fiul ei, Josey, în vârstă de 4 ani, a fost găsit singur în barcă.

Autoritățile au început imediat căutările după ce dispariția actriței Naya Rivera a fost sesizată de persoana care l-a găsit singur pe Josey în barcă și au fost folosite toate mijlocele disponibile, precum elicoptere, drone și echipe de scafandri.

Potrivit autorităților, ultimele momente din viața actriței Naya Rivera au fost dedicate salvării persoanei pe care o iubea cel mai mult, fiul ei, Josey. În cadrul conferinței de presă organizată după recuperarea corpului actriței, șeriful Bill Ayub din Ventura County a dezvăluit ce le-a declarat Josey despre tragicul accident.

„Știm, după ce am discutat cu fiul ei, că el și Naya au înotat împreună în lac, la un moment dat în călătoria lor. În acele momente, fiul ei a descris cum a fost ajutat să urce în barcă de către Naya, care l-a împins din spate în barcă”. El le-a spus investigatorilor că „s-a uitat apoi în spate și a văzut-o pe mama lui cum a dispărut în apele lacului”.

Ayub a mai declarat că există numeroși curenți în lac care apar „în special după-amiaza” și că autoritățile cred că actrița a dispărut după orele prânzului. „Ideea este că e este foarte posibil ca barca să fi fost purtată de curenți, nefiind ancorată, iar Naya a avut suficientă putere să își urce fiul în barcă, dar nu și pentru a se mai salva pe ea”.

Citește și:
Colegii din serialul Glee ai actriței Naya Rivera, reuniți la lacul unde aceasta s-a înecat

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people