Cum se simte Carmen Grebenișan, la câteva săptămâni de la terminarea competiției Survivor România: „Încă mă adaptez”

Carmen Grebenișan a ajuns până în marea finală Survivor România.

Carmen Grebenișan a stat cinci luni la Survivor România și a ajuns până în marea finală a show-ului filmat în Republica Dominicană. Creatoarea de conținut a luptat alături de Dan Ursa și Andrei Krișan pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Dan Ursa a fost cel care a câștigat competiția.


Carmen Grebenișan a făcut parte din echipa Faimoșilor și în ciuda faptului că nu a fost desemnată câștigătoarea Survivor România, tot este bucuroasă că a participat și că a putut rezista condițiilor extrem de grele din jungla din Republica Dominicană. Ea se simte recunoscătoare pentru experiența pe care a trăit-o. Creatoarea de conținut a ales să vorbească deschis despre problemele cu care se confruntă după perioada petrecută la Survivor România. 

„Realist, nu mi-am intrat încă în ritm, trebuie să fiu sinceră. Simt că încă mă adaptez – la ideea de a posta constant ceea ce fac, de a mă gândi la planurile pe următoarele zile, la a-mi face un calendar pe ore. În acest moment, îmi doresc să stau acasă, alături de Alex, soțul meu, și să avem timp pentru noi. De altfel, răspund la acest interviu din Spania, din prima noastră vacanță de la revenire. Simțeam nevoia să fugim puțin și încă să nu fiu nevoită să răspund la mailuri sau telefoane', a spus Carmen Grebenișan pentru revista VIVA!


Carmen Grebenișan a intrat în competiția Survivor România cu o atitudine de învingătoare, pe care și-a păstrat-o până în marea finală. 

„A fost un moment în care dorul de casă, de ai mei și dorința de a reveni la ale mele au fost puternice, dar am realizat că eu nu cedez, că nu sunt genul de persoană care fuge. Am intrat în „Survivor' cu o dorință clară: să rămân eu, să-mi testez limitele. Și am făcut asta zi de zi, probă cu probă și experiență cu experiență. Nu a fost ușor, dar asta mi-a plăcut. Eu am rămas sinceră și asumată de la un capăt la altul și mă bucur că cei de acasă au rezonat cu mine, m-au votat atunci când eram nominalizată și mi-au dat ocazia să ajung până la final', a adăugat ea pentru sursa menționată anterior.

Carmen Grebenișan a stat o lungă perioadă departe de familie, de soțul ei, Alex Militaru, dar și de activitatea de pe social media. Creatoarea de conținut nu a ascuns faptul că a întâmpinat și momente dificile cât timp a fost la Survivor România și a povestit cum a făcut față. 


„Am avut o cădere psihică, undeva la 10 săptămâni, când am simțit că aș fi chemată de energiile de acasă. Singura problemă e că totul era o iluzie cauzată de lipsa de comunicare. M-am gândit la esența care m-a dus mereu în față și anume, spiritul de luptătoare. Am gândit la rece și am vrut să iau în considerare primul gând care-mi vine atunci când mă gândesc la o provocare. Primul gând a fost că orice s-ar întâmpla, eu nu renunț niciodată. M-am trezit a doua zi și am avut un switch care m-a determinat să ajung până în momentul de față cu această mentalitate', a declarat Carmen Grebenișan în cadrul unui interviu pentru tvmania.ro.

Citește și:
Octavia Geamănu, detalii despre problemele de sănătate. Vedeta a rămas fără auz: „Mi s-a fisurat timpanul’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
Mai multe din people