Cum se simte acum fetița Adelinei Pestrițu după ce a avut probleme de sănătate și a fost internată

După ce au stat 7 zile în spital, Adelina Pestrițu și fiica ei s-au întors acasă.

Adelina Pestrițu a trecut printr-o perioadă dificilă. În urmă cu câteva săptămâni, vedeta și-a îngrijorat urmăritorii după ce a publicat o imagine făcută în salonul unui spital, fiind înconjurată de aparatură medicală. La acel moment, vedeta nu a oferit mai multe amănunte, dar a ținut să-i asigure pe fanii ei că va reveni la activitatea sa pe social media atunci când lucrurile vor reveni la normal.


Ulterior, Adelina Pestrițu a făcut declarații cu privire la absența ei de pe rețelele de socializare. Într-un InstaStory, vedeta a dezvăluit că fiica ei, Zenaida, s-a confruntat cu probleme de sănătate și a fost internată.

Invitată în cadrul emisiunii Vorbește Lumea de la PRO TV, Adelina Pestrițu a vorbit despre starea actuală de sănătate a fetiței sale.

„Am fost internată cu fetița mea, pentru că ne-am confruntat cu un episod nu foarte fericit, a făcut pneumonie. Am fost la camera de gardă, gândindu-ne că trebuie să știm ce sirop să-i dăm. Nu ne-am gândit că e atât de grav. Ăsta e un semnal de alarmă pentru toate mămicile. Nu tușea foarte tare. Doar tușea, am fost la camera de gardă și medicul ne-a zis că ar fi bine să facem o radiografie. După ce am făcut, ni s-a sugerat că trebuie să o internăm, pentru ca are pneumonie, o formă severă. A trebuit să o conecteze și la oxigen. După 7 zile am scăpat de perioada critică. Acum e super ok, se uită la televizor. Sigur s-a emoționat', a spus Adelina Pestrițu, în cadrul emisiunii.


Adelina Pestrițu, despre problemele de sănătate ale fiicei sale

După ce au stat 7 zile în spital, Adelina Pestrițu și fiica ei s-au întors acasă. Într-o serie de Instastories, vedeta le-a povestit pe larg fanilor ei care au fost problemele de sănătate pe care le-a avut Zenaida. 

„Totul a început de la o simplă tuse și când spun simplă, chiar a fost o tuse banală, de asta vreau să trag un semnal de alarmă și să vă explic cum am ajuns noi la spitalizare. Ne-am prezentat la camera de gardă, am vrut să ne asigurăm că-i administrăm un sirop potrivit, pentru că știți că dacă îi dați un sirop pentru tuse productivă și ea este seacă sau invers puteți să-i agravați situația copilului. Cel mai bine este să cereți întotdeauna părerea medicului. La camera de gardă am spus ce s-a întâmplat, am spus că nu are decât o tuse, fără secreții nazale, fără nimic altceva și a început să o asculte doamna doctor de gardă. Ne-a recomandat să facem o radiografie pulmonară. Fiind trecut de 12 noaptea, a fost cam complicat să găsim radiologie noaptea.'

În continuare, vedeta a mărturisit că în urma unei radiografii pulmonare, s-a descoperit că fiica ei avea plămânii afectați, moment în care medicii au decis că trebuie internată. Zenaida a avut nevoie de oxigen și a urmat un tratament serios.

„După ce a fost examinată, am făcut radiografia pulmonară și pe radiografie s-au văzut plămânii destul de afectați, moment în care am intrat în panică și noi, părinții, și medicii, și au spus că acum trebuie internată. Am internat-o pe loc. Repet, singurul simptom a fost tusea. De fiecare dată când copilul tușește, trebuie ascultat. Noi, părinții, nu suntem capabili întotdeauna să ne dăm seama că este vorba de ceva grav. A fost nevoie și de oxigen, tratamentul a fost unul destul de serios, dar a dat roade destul de repede, având în vedere că o astfel de problemă de sănătate poate dura destul de mult și poate avea complicații peste complicații. Cu pneumonia nu te joci nici când ești adult, mai ales când ești copil. Lucrurile au fost cât se poate de serioase. Nu e de neglijat nici măcar acea tuse, pe care o considerăm noi simplă. Nu neglijați nimic ce ține de sănătate', a povestit Adelina Pestrițu.


Citește și:
Mesajul emoționant transmis de Dana Rogoz soțului ei, care a împlinit 56 de ani: „Dragostea infinită cu care ne privești…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people