Cum se simte acum Dana Săvuică, după ce a trecut printr-o operație de micșorare a bustului: „Îmi asum, e corpul meu”

Dana Săvuică a vorbit despre operația de micșorare a bustului la care a decis să apeleze.

În urmă cu câteva săptămâni, Dana Săvuică a trecut printr-o operație de reducție și de lifting a sânilor naturali. Vedeta a decis să facă asta din cauza unor probleme de sănătate pe care le are la nivelul coloanei.


Dana Săvuică a fost mereu preocupată de felul în care arată și impresionează de fiecare dată cu aparițiile ei. Vedeta are grijă de corpul ei și își dorește să se simtă bine în pielea ei, fiind și unul dintre motivele pentru care a ales să facă această operație de micșorare a bustului. După această intervenție, Dana Săvuică are o serie de restricții pe care trebuie să le respecte în perioada de recuperare. 

„Mă simt foarte bine după cum observi. Sunt activă, sunt energică, sunt eu, dar cu puțin mai multă atenție față de corpul meu. Nu am voie să fac mișcări bruște, nu am voie să mă lovesc, nu am voie să cad, nu am voie să ridic greutăți. Toate acestea se vor duce, peste 2 luni de zile o să fiu ca nouă. Tocurile le port foarte puțin, când vin la evenimente. În rest, folosesc pantofi sport, foarte confortabili. Fiind înaltă, nu am nevoie de tocuri, dar când este vorba de un eveniment cu stil, cu eleganță, mai port un toc, din când în când', a declarat Dana Săvuică pentru Ego.ro


Dana Săvuică a detaliat motivul din spatele alegerii ei de a recurge la o operație de reducție și de lifting a sânilor naturali.

„Mi-am dorit să fac lucrul acesta de foarte mult timp. L-am vizualizat, mi l-am imaginat. Acum, că s-a întâmplat, nu pot decât să mă bucur. Este exact ce mi-am dorit. Este vorba de un lifting și o reducție a sânilor, fără implanturi. Practic, sânii mei sunt tot acolo, dar repoziționați, cum erau așa când aveam 20 de ani. Da, mai mici cu 20%. Este exact mărimea cu care au crescut când am intrat la menopauză. Practic, sânul este cel pe care îl aveam la 20-30 de ani. De la 35, 40 și la 47, când am intrat la menopauză, a fost ca un fel de explozie în zona de sâni, burtă, talie și spate. S-a depus un țesut adipos în această zonă și m-am încărcat foarte mult. Atunci, a trebuit să fac acest lucru pentru sănătatea mea, în primul rând, ca să mă simt mai ușoară, să stau dreaptă. Mă cocoșasem, nu mai puteam să dorm pe burtă, aveam dureri cervicale, dureri de cap, aveam insomnii. Lumea nu știe.'

Dana Săvuică a ales să vorbească public despre această intervenție, iar fanele au apreciat-o pentru sinceritatea cu care a abordat acest aspect. Vedeta a povestit că a primit mai multe mesaje din partea unor femei care au prins curaj să apeleze și ele la o astfel de operație după ce au aflat de povestea ei. Dana Săvuică nu a fost ocolită și de comentariile răutăcioase, însă acestea nu au afectat-o.


„Au fost sute de femei care mi-au scris și mi-au spus că și ele vor, că au probleme și nu au curajul să facă acest pas, iar, după ce l-am făcut eu, li se pare că ar putea și ele. Le-am răspuns tuturor, fiecare a primit mesaj. Au fost și cei refractari, care au spus: „Sigur, vanitatea! Vrea să se bage în seamă, să atragă privirile, atenția! Extraordinar, are 53 de ani, ce îi mai trebuie? Ar trebui fie bunică, să stea în casă, să se închidă, e cu un picior în groapă!'. Îmi asum, e corpul meu, vreau să mă simt bine în corpul meu. Corpul îmi cerea acest lucru, iar eu i l-am oferit, ca să trăim frumos împreună', a mai spus Dana Săvuică pentru Ego.ro. 


Citește și:
Brooklyn Beckham și Nicola Peltz sărbătoresc un an de căsnicie. Mesajul transmis de Victoria Beckham: „Atât de special’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people