Artista a povestit că a primit multe critici cu privire la felul în care arată, însă acest lucru nu a demoralizat-o deloc.
Când vine vorba de viața ei personală, Lidia Buble a ales să o păstreze cât mai departe de lumina reflectoarelor. În ciuda faptului că fanii ei sunt curioși să afle dacă artista este sau nu implicată într-o relație, ea a precizat cu mai multe ocazii faptul că preferă ca acest lucru să rămână un mister, semn că își dorește să fie discretă cu viața ei amoroasă.
Lidia Buble este însă foarte deschisă în alte aspecte ale vieții sale, atunci când vine vorba despre proiecte profesionale, dar și când vorbește despre trucurile la care apelează pentru a se păstra în formă maximă.
„Dacă de mică am fost sportivă, cred că, și în momentul de față, am o disciplină bine pusă la punct. Am grijă să mănânc sănătos, să îmi fac rutina de îngrijire facială pentru a fi, mai tot timpul, cu tenul aerisit și curat, am reînceput ședințele la sală și, de nelipsit în programul meu, masajul cu bambus. În plus, am o energie și doză mare de a-mi surprinde publicul cu și prin muzica mea, încât e un MUST să fiu în cea mai bună formă a mea”, a spus Lidia Buble, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Lidia Buble a recunoscut că este foarte atentă atunci când vine vorba de alimentație și că nu consumă deloc carne. În schimb, se răsplătește ocazional cu dulciuri.
„Eu sunt, oarecum, vegetariană, iar în afară de pește, nu mănânc carne deloc. De mică am acest stil alimentar sănătos. Din meniul meu zilnic nu lipsesc peștele, pastele, salatele și, deliciul suprem, supa cu tăiței de casă (primiți de la mama mea). În rest, ca și dulce, atunci când am un cheat day, mă delectez cu o plăcintă cu mere sau… jeleuri!”, mai spune ea pentru sursa citată.
În ceea ce privește intervențiile estetice, Lidia Buble recunoaște că apelează ocazional la proceduri de înfrumusețare, însă mizează foarte mult pe naturalețe.
„Eu nu sunt împotriva celor care apelează la astfel de intervenții și nici nu pot spune dacă este în regulă sau nu, pentru că fiecare alege ce face cu propriul corp. Eu sunt adepta intervențiilor de genul dacă există ceva de ordin funcțional și trebuie „reparat” dar, în rest, în ceea ce mă privește, nu aș apela să-mi fac vreo ajustare. A fi natural este unic și de mare mândrie!', a mai spus Lidia Buble pentru Spynews.ro.
Artista a povestit că a primit multe critici cu privire la felul în care arată, însă acest lucru nu a demoralizat-o deloc.
„Eu sunt de părere că nimeni nu are vreun defect. Nu am avut, vreodată, complexe sau să spun că mă deranjează ceva la mine. Dimpotrivă, am mulțumit Celui de Sus că m-am născut, crescut sănătoasă și că sunt mândră de cum sunt. Iar, atunci când primeam multe mesaje legate de nasul meu, să știți că nu mă deranja, ba spuneam, și încă susțin asta, că nasul acesta e unic, cu personalitate, iar asta mă face să fiu aparte…originală. (…) Când ajungi să te iubești necondiționat, reușești și să îți accepți orice parte a corpului. Important este să nu te lași influențată de acea „perfecțiune” ce se simulează în rețelele de socializare, pentru că, da, multe persoane vad iluzii în online și uită de propria perfecțiune, aceea de a fi unice și încrezătoare”, a mai spus Lidia Buble.
Foto: Instagram