Cum se menține în formă Cristina Ciobănașu. Care sunt alimentele pe care le evită: „Nu e ceva ce îmi impun, dar cel puțin vara…”

Într-un interviu acordat recent, actrița în vârstă de 26 de ani a vorbit despre alimentele pe care le evită pentru a-și menține silueta.

Cum se menține în formă Cristina Ciobănașu. Care sunt alimentele pe care le evită: "Nu e ceva ce îmi impun, dar cel puțin vara..."

Cristina Ciobănașu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din showbiz și a devenit faimoasă după participarea la un show de dans, ca mai apoi să se îndrepte spre lumea telenovelelor românești. Încă de la debutul ei în televiziune, vedeta a câștigat inimile fanilor, care au dorit să o vadă în fiecare producție.

Într-un interviu acordat recent, actrița în vârstă de 26 de ani a vorbit despre alimentele pe care le evită pentru a-și menține silueta.

„Teoretic, încerc să mă abțin de la dulciuri, de la pâine. Cred că vârsta mă ajută deocamdată. Deja am început să simt celulita de care nu mai scap atât de ușor. Am făcut un colăcel la burtică. Mă îmbrac în așa fel încât să nu se vadă, dar el există, și eu știu că e acolo. Am început să simt și eu efectele înaintării în vârstă. Nu m-am panicat încă, dar mă gândesc de două ori când vreau să mănânc o felie de pâine cu vinete”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru UNICA.RO.

Actrița a mărturisit că, pe perioada verii, încearcă să evite pe cât posibil consumul de carne.

„În rest, nu mai mănânc atât de multă carne în ultima vreme, pentru că nu mă mai simt atât de bine după ce o consum. Nu e ceva ce îmi impun, dar cel puțin vara mă simt foarte greoaie și atunci încerc să evit mâncatul cărnii. Acum depinde și de cum e gătită. Dacă e făcută tochitură, normal că e mai grea”, mai spune Cristina Ciobănașu pentru sursa citată.

Cristina Ciobănașu, pregătită să lanseze noi piese

Într-un interviu acordat recent vedeta a vorbit despre noi inițiative pe care le are în vedere, inclusiv revenirea în muzică, într-un interviu recent. Ultima piesă a fost lansată pe Youtube în 2014, în timp ce făcea parte din grupul ONE, împreună cu fostul său partener, Vlad Gherman. Acum, Cristina este pregătită să facă față noi provocărilor și se pregătește intens pentru a lansa noi melodii pentru fanii ei.

În ultimii șapte ani, Cristina Ciobănașu s-a concentrat preponderent pe actorie, punând muzica într-un plan secundar. A cunoscut succesul în urmă cu ani de zile, făcând parte din „Lala Band” și din grupul „ONE”, unde a colaborat cu Vlad Gherman. În prezent, artista se dedică realizării unor noi piese, care vor fi lansate spre sfârșitul anului 2023. Într-un interviu, fosta parteneră a lui Vlad Gherman a dezvăluit mai multe detalii inedite despre revenirea sa în industria muzicală.

„Momentan, lucrez în continuare, de vreo 7 ani de zile, la emisiunea ‘Happy Cafe’, alături de Vlad Gherman și Andreea Ibacka. Mai am proiecte în derulare, dar care nu sunt, încă, în atenția publicului, cum ar fi, muzica. M-am reapucat de muzică și sunt în lucru cu niște piese, pe care vreau să le lansez la sfârșitul anului sau la începutul anului viitor. Nu am multe talente, dar pe acestea două pe care le am, am zis că trebuie să mă folosesc de ele, să îmi fac viața frumoasă.”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru Impact.ro.

Cristina Ciobănașu preferă un ritm de lucru relaxat. Actrița afirmă că se dedică cu plăcere proiectelor sale și nu consideră că efortul depus este la limită, având în vedere că se bucură de beneficiul de a se putea întreține din pasiunile ei. Mai mult, succesul pe care îl are în urma acestora îi aduce o mare satisfacție. De asemenea, muzica și actoria îi aduc și libertatea pe care și-o dorește, fiind pentru ea job-urile perfecte.

„Atunci când reușești să te întreții din pasiuni, îți aduc o satisfacție mai mare, decât să mă angajez undeva, unde să am un program plictisitor, rutină… Mie nu îmi place rutina, din punctul ăsta de vedere. Îmi place să îmi fac eu programul, dar și dacă mi-l face altcineva, în muzică și în actorie ai mai multă libertate. Ai o libertate pe care nu o ai în multe meserii. Datorită acestui lucru, îmi place actoria și muzica.”, a mai spus actrița din serialul „Adela”.

Citește și:
Brad Pitt și Angelina Jolie, pregătiți să facă pace? Cei doi ar putea ajunge la un acord cu privire la domeniul Château Miraval

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people