Cum se menține Gina Pistol în formă, după ce a născut. Vedeta a dezvăluit ce alimente consumă zilnic

Gina Pistol a vorbit despre rutina ei alimentară și ce schimbări a făcut după ce a devenit mamă.

De când a devenit mamă Gina Pistol își ține la curent fanii care o urmăresc pe Instagram cu toate schimbările prin care trece corpul ei.


Ea a vorbit și despre alegerile sale alimentare, dezvăluind fanilor în ce constă meniul ei zilnic, un meniu care se încadrează în 1200 de calorii, sănătos, plin de nutrienți și destul de complex și sățios.

Astfel, la micul dejun vedeta consumă salată orientală, urmată de ice tea cu lămâie. Prânzul constă într-o porție de chifteluțe cu hrișcă și sos tzatziki și o porție mică de caise desidratate. În ceea ce privește cina, aceasta constă în ficăței de pui cu piure de legume și salată de varză. Pe lângă toate acestea, vedeta a mai povestit că mănâncă salată și câteva fructe.


Gina Pistol a mai vorbit și despre modul în care i s-a schimbat rutina de îngrijire și a dezvăluit și cum a reușit să scape de celulită. Vedeta a povestit fanilor despre cremele de corp pe care le folosește și a oferit celor care se confruntă cu apariția celulitei și câteva sfaturi utile.

„Pielea noastră trece, de-a lungul vieții, printr-o serie de modificări, iar sarcina este o etapă deosebit de importantă. Avem nevoie de îngrijire și hidratare în sarcină și după naștere. Toate ne dorim să scăpăm rapid de surplusul de kilograme, însă nu trebuie să neglijăm impactul pe care îl poate avea asupra pielii. E posibil să ne confruntăm cu o scădere a fermității, celulită, ori țesut gras în exces. Am observat cum zonele cu celulită vizibilă încep să se estompeze. Trebuie avut în vedere, însă, că din rutina de îngrijire nu trebuie să lipsească sportul, o dietă echilibrată și multă apă', a povestit prezentatoarea TV.

Zilele trecute, Gina Pistol a dezvăluit pe contul ei de Instagram ce cadou inedit i-au făcut ea și Smiley fetiței lor, imediat după botezul micuței. Ei i-au cumpărat fiicei lor un tablou cu harta astrală din ziua în care s-a născut, pe care este trecută și la ora la care Josephine Ana Maria a venit pe lume. Numele fetiței este scris pe harta stelară, alături de niște versuri, prin care părinții ei îi transmit cât de mult o iubesc. Versurile fac parte din cea mai recentă melodie lansată de Smiley. „Ai adus Soarele cu tine,/ Pentru noi e răsărit,/ Ne-ai arătat că până acum,/ Noi nu am mai iubit,/ Pe nimeni… Pe nimeni până la tine.'


Gina Pistol a fost prima care a făcut declarații despre botezul lui Josephine, aceasta spunând, pentru Antena 1: „Duminică am creștinat-o pe Josephine. Pentru noi, ca părinți, momentul de la Biserică a fost unul extrem de frumos și emoționant. Eu am avut lacrimi în ochi mai toată slujba, însă micuța noastră a fost foarte, foarte cuminte. La finalul zilei ne-am bucurat să avem alături familia și cei mai apropiați prieteni într-o petrecere restrânsă. A fost o zi magică! Poate cea mai specială zi de când ea a venit pe lume'.


„Cred că părinții spirituali joacă un rol important în viața oricărui copil, tocmai de aceea am ales niște oameni apropiați, ce ne sunt foarte dragi', a mai spus Gina Pistol.

Citește și:
Conflictul dintre Alex Velea și Măruță s-a intensificat. Velea, replică dură la scuzele prezentatorului TV

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people