Cum se descurcă Anca Serea în rolul de mamă a șase copii: „Suntem părinți asumați”

Anca Serea a dezvăluit cum se descurcă în rolul de mamă pentru cei șase copii ai săi.

Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, iar împreună au familia la care visau. Fosta prezentatoare TV și artistul sunt părinți pentru șase copii, iar responsabilitățile sunt numeroase. Cu toate acestea, vedeta a vorbit despre rolul său de mamă și cum reușește să facă față provocărilor de zi cu zi.


Anca Serea a vorbit despre viața cu șase copii

Anca Serea, soția lui Adrian Sînă și mamă a șase copii, a dezvăluit cum decurge prima zi de mers la școală cu toată familia numeroasă. Această activitate este o provocare, dat fiind numărul de copii, dar familia găsește soluții organizatorice pentru a face față cu succes.

„Abia aștept prima zi de școală, am emoții mari pentru că cei mici încep noi capitole din viața lor. Moise merge în clasa pregătitoare, Ava merge în clasa a treia, Noah va merge în clasa a 5-a, Sarah în clasa a 10-a, la liceu, David la facultate și Leah la grădiniță. Hai, că sunt toți, șase! (…) Da (n,r. este o premieră), în primul rând pentru Leah, care va merge la grădiniță și pentru Moise care va merge la școală, pentru prima dată! (…) Nu (n.r. împarte copiii cu Adrian Sînă), mergem în familie. Avem noroc că școala la care merg copiii face parte din cartierul nostru și ne despart doar câteva case. Și datorită acestui fapt, ne ajută foarte mult că putem să ne organizăm mai bine și să ajungem mai repede și în timp.', a dezvăluit Anca Serea pentru Cancan.


Întrebată cum face față provocărilor zilnice cu șase copii, Anca Serea a dezvăluit că eforturile sunt mari, însă merită din plin. Vedeta este mai mult decât recunoscătoare pentru familia pe care o are, iar copiii îi fac fiecare zi mai frumoasă.

„Da, sunt niște eforturi mari, dar merită categoric. Suntem foarte mulțumiți de nivelul de educație primit de copiii noștri. Și indiferent de ce înseamnă eforturile acestea financiare, consider că investiția în educație este cea mai importantă. Și până la urmă suntem părinți asumați, muncim pentru asta și cu siguranță educația și sănătatea lor vor fi prioritare.', a spus vedeta.


Ce spune vedeta despre al șaptelea copil

Anca Serea și Adrian Sînă au vorbit mereu cu sinceritate despre povestea lor de dragoste, dar și despre clipele dificile pe care le-au întâmpinat de când sunt împreună. Fosta prezentatoare are o relație foarte apropiată cu fanii de pe rețelele de socializare și de multe ori le dezvăluie chiar și aspecte picante din relația cu soțul ei.

În această perioadă Anca Serea și Adrian Sînă se află într-o vacanță, de această dată fiind vorba despre o escapadă romantică, în doi. Vedeta a fost întrebată de un fan dacă ea și soțul ei vor mai face încă un copil, iar aceasta i-a răspuns, mai în glumă, mai în serios, că deja lucrează la asta.


„Am început… de ce credeți că am plecat singuri în vacanță?', a spus Anca Serea, pe contul ei de socializare.

Citește și:
Mădălina Ghenea, fermecătoare la Festivalul de Film de la Veneția. Cum a apărut actrița pe covorul roșu

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people