Anca Dinicu a luat pe toată lumea prin surprindere la începutul lunii iunie cu anunțul că este însărcinată cu primul copil, dezvăluind și cine este partenerul ei.
„De ziua copilului vă spun că așteptăm un copil. Eu și cu tipul asta din spatele meu. Mai bine să aflați de la mine decât de la vreo mătușă care a auzit de la o nepoată. Bun, acum că știți, stau liniștită. Sărbătoriți frumos copilul din voi cu orice ocazie. La mulți ani!', a scris actrița pe rețelele de socializare.
După anunțul postat pe rețelele de socializare, actrița a dezvăluit și un video inedit în care i se poate vedea burtica de gravidă, imagini pe care le poți vedea și tu în galeria de mai sus.
Cu această ocazie, actrița în vârstă de 34 de ani a dezvăluit că partenerul ei este fostul jucător de baschet Georgian Păun. Conform baschet.ro, Georgian Păun, născut în 1994, a debutat în LNBM în sezonul 2012/2013, pe când juca la BC Timişoara. De atunci a adunat 137 partide în Liga Naţională, timp în care a strâns medii de 4,5 puncte şi 2,5 recuperări. În stagiunea precedentă, Păun reuşise medii de 8,4 puncte, 5 recuperări şi +11,2 la eficienţă pentru Athletic Constanţa, cel mai bun din carieră. Cu toate acestea, sportivul originar din Calafat a decis să se retragă după decesul idolului său, Kobe Bryant.
Anca Dinicu, imagini inedite de la malul mării
Anca Dinicu și-a petrecut zilele trecute la malul mării și a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare mai multe imagini în care și-a pus în evidență burtica de gravidă.
„Dacă nu scriu nimic nu e bine, dacă zic unde-s doi puterea crește’ e lame, dacă scriu ceva în engleză vă prindeți că e copy/paste, pun o melodie să pară muncită postarea și voi să-mi lăsați comentarii în care spuneți că m-am îngrășat. #flowerduet #umflata #aiesitburicu', a scris cu umor actrița.
Fanii au apreciat în număr impresionant postarea actriței, unii comentând cu umor la cele scrise de ea.
„Nu te-ai îngrășat, te-ai înmulțit'. „Nu te-ai îngrășat, dospești, frumusețe!!', „Cum ar zice Roby Roberto, presupun: „L-ai mâncat pe ăla micu?'', „Haaai mă că nu te-ai îngrășat deloooc, arăți ca întotdeauna!!! Pup și te îmbrățișez (dacă reușesc)!', sunt câteva dintre comentariile amuzante.
Actrița în vârstă de 34 de ani a fost invitată în cadrul podcastului „Aproximativ discuții cu Gojira' și a fost întrebată dacă are planuri de a organiza o petrecere pentru a dezvăluit sexul copilului pe care îl așteaptă.
„Nu (n.red. – nu organizează o petrecere). Îți zic direct acum, e băiețel! Nu am mai zis', a spus Anca Dinicu.
Actrița a vorbit și despre momentul când a decis să dezvăluie că este însărcinată.
„Nu am simțit neapărat că este momentul să anunț pentru că era încă devreme, nu se făcuseră nici trei luni. Nu este bine să zici până nu știi tu că ies analizele bine, că pastrezi sarcina, că este totul ok. Mai bine zici familiei, oamenilor foarte apropiați. Și mi-a fost frică. Am zis ‘Măi, răsuflă din altă parte, mai bine zic eu’', a povestit actrița în același podcast.
Anca Dinicu, despre rolul din filmul Haita de acțiune
Haita de acțiune, care a avut premiera în primăvara anului trecut, este o comedie polițistă cum nu s-au văzut de mult pe ecranele mari sau mici de la noi. Pe scurt, satira scrisă și regizată de Vali Dobrogeanu și produsă de Matei Dima ne introduce în viețile deloc palpitante (până atunci) ale polițiștilor dintr-o secție rutieră, cu rutinele, gafele și incidentele caracteristice. Numai că Denzel, polițistul jucat de Matei Dima, se dovedește un agent deopotrivă visător și disruptiv în această lume călduță și coruptă. Concepția lui idealistă despre justiție este livrată cu inocență și cu un aplomb care-i stânjenește colegii și pusă în practică prin acțiuni ce pendulează între inconștiență și neîndemânare.
Împins înainte de pasiunea din copilărie pentru filmele americane de acțiune și de influența unui tată fost polițist și acum true crime vlogger, Denzel vrea să aducă dreptate în lume, iar pentru asta se asociază mai întâi cu Oli (Antonia), o polițistă temperamentală, care-și revarsă violent trăirile asupra colegilor. Gașca celor dispuși să lupte cu răufăcătorii e completată de Aurel (Vlad Brumaru), primul agent rom din departament, care încearcă să-și facă treaba în liniște și să treacă neobservat, mai cu seamă că este pe deplin conștient de stereotipul pe care-l întruchipează în ochii colegilor.
Cu experiență în comedie pe scenă, în film și la TV, Anca Dinicu a declarat chiar pentru ELLE că este nesfârșit de satisfăcător pentru ea să-i facă pe oameni să râdă.
„Nu simt că îmi ia ceva, din contra, doar îmi dă energie pentru viitoarele proiecte. Îmi confirmă că asta e menirea mea pe pământul ăsta. Devine provocator până în punctul în care o expui și primești feedback. Dacă el este bun, nu mai este nimic dificil, este doar plăcere. O împlinire.'
În ceea ce privește rolul pe care l-a interpretat în acest film, Anca Dinicu ne-a povestit pe larg.
„Apoi am stabilit ce raport are cu celelalte personaje, de cine e atras/ă (căci are o sexualitate incertă). Am vrut să fie un personaj pe care să-l îndrăgești fără să ai un motiv anume. E corupt, își ia salariu doar pentru că bea cafea, dar când e vorba de ceva serios nu ezită, e acolo cu ‘frații lui.' Anca povestește că rolul s-a conturat mai bine atunci când a decis, împreună cu Alex Bogdan, că Bucur și Seba sunt „2 în 1, personaj colectiv, și că trebuie să fie ca o prelungire a colegului său, că îl adoră și că e un model pentru el. În Bucur e un Seba mic la niște butoane, pe un tron. De acolo, el îi controlează viața. Bucur e o BUCURie cu necaz.'
Citește și:
Conflictul dintre Brad Pitt și fiica sa, Shiloh, continuă. Decizia radicală luată de adolescentă
Foto: Instagram, Arhiva ELLE