Alexandra Ungureanu a răspuns la câteva curiozități legate de stilul ei de viață. Pentru că sunt mulți cei care vor să afle cum se menține în formă, artista a spus la ce anume apelează în ceea ce privește silueta ei.
Alexandra Ungureanu acordă o foarte mare atenție sportului și de mai mulți ani obișnuiește să facă exerciții fizice la sală.
„Sala este în lifestyle-ul meu de foarte mulți ani, evident am perioade în care nu am cum, pentru că fizic nu sunt în București. Sunt și dependentă de o anumită antrenoare cu care lucrez din 2008 și se presupune că ar fi trebuit să învăț și singură, dar știi când ți se dă mură în gură…', a spus Alexandra Ungureanu pentru Impact.ro.
În continuare, Alexandra Ungureanu a spus cum decurg antrenamntele ei. De asemenea, artista mai și aleargă în parc și preferă să facă asta seara pentru că nu este o persoană matinală.
„De exemplu, am mai fost prin țară la hoteluri că aveau sală. Mă duc la bandă, mai fac niște abdomene, dar dacă vrei să mă iei la exerciții, nu știu, deși fac din 2008. Am practic două antrenamente stabile pe săptămână. Mă duc și în parc la alergat. Seara, pentru că nu sunt matinală. Adică mă trezesc, mă duc, dar nu sunt eu. Adică de la a mă trezi și a umbla în două picioare până la a mă duce să fac sport… Cumva eu intru așa într-o formă în care simt că pulsează ceva viață în mine de pe la 2.00. Dar la 7.00-8.00 mă trezesc, dar nu sunt eu. E ceva care se luptă să strălucească la un moment dat', a completat Alexandra Ungureanu.
Acum ceva timp, Alexandra Ungureanu a dezvăluit că încearcă să urmeze un regim cât mai echilibrat, având în vedere programul aglomerat pe care îl are. Artista a spus care sunt secretele pe care le urmează când vine vorba despre siluetă.
„Acum sunt într-un punct în care nu sunt mulțumită de cum arăt. Mai rămâne să mai slăbesc șase-șapte kilograme. Nu e nici foarte mult, nici puțin, dar e cât să am un stress permanent. Și recunosc că mi-e destul de greu să țin un regim foarte strict, în momentul în care sunt foarte obosită. Pentru că programul este haotic. De obicei, nu prea poți să-ți aranjezi ore de mese, în care să poți să mănânci corect. Și, din păcate, cel mai dăunător lucru, care nu se întâmpla până acum câțiva ani, este acest mâncat seara. Care strică toate obiceiurile bune de peste zi. Eu nu mănânc prostii, dar mănânc alte lucruri…„, a declarat Alexandra Ungureanu pentru VIVA!
În ceea ce privește alimentația, Alexandra Ungureanu a precizat că nu are o dietă strictă și mai face mici abateri, însă încearcă să păstreze un echilibru. Cântăreața nu este o împătimită a prăjiturilor, dar obișnuiește să mănânce multe fructe sau nuci crude, bogate în calorii.
„Eu nu mănânc prăjituri, dar faptul că mănânc nuci crude, foarte calorice… nu mănânc hamburgeri, consum fructe. Ele au zahăr, la un moment dat, la fiecare decadă, trebuie să scazi cu o treime din porția pe care o mănânci, pentru că organismul se schimbă. Deci, complicat. Și am foarte puțin timp din păcate pentru sport, din cauza plecărilor. Plus somnul meu din ultimele două luni, cred că are o medie de cinci ore pe noapte. Care nu știu dacă e ideală pentru a face și mișcare cu eficiență', a adăugat artista pentru sursa citată.
Citește și:
Cosmina Păsărin, confesiuni despre gelozia din relația sa de cuplu și ce nu ar ierta niciodată partenerului: „Asta ar fi pentru mine limita…’
Foto: Arhiva ELLE