Cum reacționează Delia la criticile din online?

Cum reacționează Delia în fața criticilor care-i sunt aduse în online? Cântăreața a acordat un interviu în care a povestit cum se împacă cu statutul de persoană publică și cu expunerea care vine la pachet cu acesta.

Cum reacționează Delia atunci când este criticată în online? Vedeta este una dintre cele mai apreciate figuri publice din România, iar succesul ei se măsoară în concerte, piese lansate, emisiuni pentru care lucrează, dar asta nu înseamnă că este scutită de reproșuri. Dimpotrivă. Dincolo de cei care îi comentează frecvent pe conturile de pe rețelele de socializare, presa dedicată celebrităților ține morțiș să critice fiecare alegere a artistei, fie că este vorba despre deciziile sale vestimentare, fie că este vorba despre decizia, mult mai intimă, de a avea sau nu copii, care s-a transformat în ultima vreme într-o presiune constantă asupra cântăreței.


La 39 de ani, aceasta a vorbit în mai multe rânduri despre faptul că nu va ține cont de sfaturile nesolicitate din online și că are de gând să-și trăiască viața așa cum crede de cuviință. Totuși, dintr-un interviu acordat ziarului Adevărul, am aflat cum reacționează Delia atunci când expunerea vine la pachet cu o mulțime de critici neîntemeiate.

„De multe ori nu îmi pasă ce spun ceilalţi, nu citesc ştirile care apar despre mine – când mai aflu lucruri care se scriu despre mine, de regulă primesc link-urile de la oamenii din jurul meu. Mai citesc comentariile pe social media de la postările mele şi le mai răspund celor care îmi scriu. Dar în rest, de atâta timp de când sunt artist, m-am obişnuit cu expunerea. Nu spun însă că e normal să fii criticat doar pentru că eşti persoană publică şi că ni se spune adesea să ne asumăm acest rol, acest statut. Da, ni-l asumăm ca artişti, ca performeri, dar nu ca oameni care trebuie să dea explicaţii şi să se justifice pentru orice lucru pe care îl fac', a declarat artista.


Secretul pentru echilibrul la care a ajuns? „Am învăţat în timp să mă accept aşa cum sunt, să fiu tolerantă cu mine însămi, să fiu blândă cu mine în zilele în care chiar nu le pot face pe toate. Cred că o relaţie bună cu tine însuţi stă la baza unei vieţi echilibrate', a mai declarat ea.

Însă cum reacționează Delia atunci când este supusă neîncetat presiunii de a face copii (o presiune cu care, cu siguranță, se confruntă, la o scară mult mai mică, orice femeie de vârsta ei)? În trecut cântăreața a mai explicat că nu simte că trăim într-o societate în care s-ar simți confortabil să aducă pe lume un copil.

„O societate mai puţin agresivă, cu mai puţină răutate, mai puţin bullying„, ar fi una pe care și-ar dori-o. „Fiecare îşi construieşte viaţa după cum simte, nu ar trebui vreodată să iei decizii de viaţă în funcţie de mentalitatea unuia sau altuia. Şi nici nu ar trebui să fie relevant pentru ceilalţi dacă şi cum are celălalt viaţa împlinită. Nu trăim viaţa după şabloane, suntem foarte diferiţi şi ceea ce înseamnă împlinirea pentru mine nu înseamnă şi pentru celălalt'.

Citește și:
Cu ce problemă de sănătate se confruntă actorul Vlad Gherman: „Nu pot vindeca boala, doar o pot ține sub control’

Foto: ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people