Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”

Kate Middleton primește sprijin necondiționat din partea celor trei copii ai săi, după ce a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer.

Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: "Te înduioșează rezistența extraordinară"

Copiii lui Kate Middleton reprezintă o sursă specială de sprijin în timp ce aceasta urmează un tratament împotriva cancerului. Prințul și Prințesa de Wales trec prin această perioadă dificilă cu sprijinul Prințului George, în vârstă de 10 ani, al Prințesei Charlotte, în vârstă de 8 ani, și al Prințului Louis, în vârstă de 5 ani, care „îi susțin cu zâmbete”, spune un prieten de familie.

Kate Middleton, sprijinită de cei trei copii ai săi

Kate Middleton a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că a fost diagnosticată cu cancer, însă nu a oferit mai multe detalii despre acesta. De asemenea, Prințesa de Wales a precizat că urmează un tratament, iar vestea a venit după ce a vorbit și cu cei trei copii, care o sprijină necondiționat.

„Te înduioșează rezistența extraordinară a copiilor. Să se distreze împreună atunci când pot este foarte important. Copiii sunt în centrul lumii lor”, spune în exclusivitate pentru PEOPLE un vechi prieten de familie în articolul de copertă din această săptămână.

Prințesa de Wales a așteptat să facă anunțul public despre starea sa de sănătate până după ce copiii ei au luat o pauză de la școală pentru vacanța de Paște. Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis nu se vor întoarce în clasă decât mai târziu în aprilie, creând spațiu pentru ca familia să petreacă timp privat împreună.

„Înțelegem acum logica momentului ales – să așteptăm copiii să ia o pauză de la școală. Și a dat o notă perfectă”, spune biograful regal Sally Bedell Smith pentru PEOPLE despre mesajul video al Prințesei Kate, care a provocat o undă de șoc în întreaga lume pe 22 martie.

Ulterior, familia Prințului și Prințesei de Wales a lipsit de la ieșirea familiei regale la biserică de Paște, încălcând tradiția din anii trecuți.

După ce mulți s-au întrebat de ce Prințul William nu a apărut alături de Kate Middleton în video-ul în care aceasta a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer, surse apropiate familiei regale au dezbătut acest subiect, mărturisind că a fost alegerea Prințesei de Wales.

„Este un mesaj al Prințesei despre sănătatea ei și a vrut să transmită mesajul singură”, a declarat o sursă de la palat pentru People.

Persoana din interior a mai spus si că Prințesa Kate a precizat că soțul său „a susținut-o pe tot parcursul” acestei perioade.

„William este extrem de mândru de soția sa pentru curajul și puterea de care a dat dovadă nu doar în această săptămână, ci încă de la operația ei din ianuarie”, a mai adăugat sursa. „Acum, mai mult ca oricând, el se concentrează să se asigure că soția sa are intimitatea de care are nevoie pentru a se recupera complet”.

„Ea și Prințul aveau nevoie de timp pentru a procesa vestea, ea avea nevoie de timp pentru a se recupera după operație și avea nevoie de timp pentru a le spune copiilor. Aceasta a fost forța motrice”, a mai explicat sursa, potrivit People.

Kate Middleton a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer

„William și cu mine am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a procesa și a gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii”, a declarat Printesa de Wales în clipul video.

„După cum vă puteți imagina, acest lucru a necesitat timp”, a continuat ea. „Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenție chirurgicală majoră pentru a putea începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod adecvat pentru ei și să îi asigurăm că voi fi bine. Așa cum le-am spus; sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi, concentrându-mă asupra lucrurilor care mă vor ajuta să mă vindec”.

Citește și:
Shannen Doherty, dezvăluiri dureroase despre lupta cu cancerul și infidelitatea soțului său: „M-am simțit atât de trădată'

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people