Cum l-a schimbat lupta împotriva cancerului pe Val Kilmer

Val Kilmer povestește despre ultimii doi ani din viața lui, în care s-a luptat cu cancerul la gât și cum acest lucru i-a schimbat perspectiva despre viață.

Cum l-a schimbat lupta împotriva cancerului pe Val Kilmer

Într-un interviu pentru 'The Hollywood Reporter', actorul Val Kilmer, în vârstă de 57 de ani, a declarat că a luat 'puțin prea în serios' boala.

'Obișnuiam să mă supăr atunci când lucruri precum Oscaruri, succesul sau orice alt fel de recunoștință întârziau să apară în viața mea', a declarat el pentru revistă.

În orice caz, viziunea lui despre viață s-a schimbat în momentul în care a fost diagnosticat cu cancer. La scurt timp după ce a primit rezultatul analizelor, fiica lui de 26 de ani, Mercedes, a fost implicată într-un accident de mașină, din cauza căruia a fost internată în spital, alături de tatăl ei.
'Mă simțeam groaznic, eram foarte trist să stau lângă ei doi în starea asta', a declarat fiul de 22 de ani al lui Kilmer, Jack.

Poveștile legate de problemele de sănătate ale lui Kilmer au început să apară în 2015. La început, starul a negat zvonurile cum că ar avea o tumoare.

În ianuarie 2015, cineva apropiat lui Kilmer a declarat pentru 'E! News' că actorul face niște analize pentru 'o eventuală tumoare', la spitalul din Los Angeles.

Kilmer a fost externat două săptămâni mai târziu, după ce a întâmpinat niște 'complicații necunoscute'. Atunci, vedeta a negat pentru a doua oară că ar avea cancer.

'Umblă vorba că mă simt rău din nou și că sunt internat în spital, ceea ce este total neadevărat. Am fost în spital doar pentru a verifica dacă am o tumoare sau o infecție, de orice fel, iar rezultatele au fost citite de niște experți foarte vigilenți și grijulii', a postat actorul pe pagina personală de Facebook.

În 2016, Michael Douglas a alimentat zvonurile conform cărora Kilmer ar fi avut cancer. Kilmer a răspuns comentariilor de pe Facebook, spunând despre colegul lui că este 'prost informat'.
Dar, în aprilie, Kilmer a recunoscut că 'a avut un cancer vindecabil' și că 'limba îi este încă umflată, dar este în continuă vindecare'.

Conform 'The Hollywood Reporter', Kilmer a recurs la chimioterapie pentru a lupta cu cancerul. Și chiar daca perspectiva despre succes și faimă s-a schimbat pentru actorul din Top Gun, el încă are ambiții puternice.

'Mi-aș dori să am mai multe Oscaruri decât oricine. Probabil că Meryl Streep se simte destul de bine, nu? Este plăcut să știi că toată lumea te place. În final, totul este despre a te face iubit.'

Citește și:
Victoria Beckham vorbește despre operațiile estetice pe care regretă că le-a facut

Text: Madalina Preda
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people