Este prima zi de naștere pe care Meghan Markle o sărbătorește în calitate de membru al familiei regale.
Viața lui Meghan Markle s-a schimbat complet în ultimul an, iar un alt lucru foarte diferit pentru ea va fi anul acesta modul în care își va sărbători ziua de naștere. Ducesa de Sussex va împlini 37 de ani pe 4 august și este prima zi de naștere a acesteia în calitate de membru al familiei regale.
Cu toate acestea, dacă te-ai gândit că sigur Prințul Harry i-a pregătit ceva special, te-ai înșelat. Se pare că Meghan are deja un eveniment la care trebuie să participe weekend-ul acesta și, deși nu este vorba despre un angajament oficial, tot nu va putea lipsi.
Sâmbătă, pe 4 august 2018, Prințul Harry și Meghan Markle vor participa la nunta unui dintre prietenii Ducelui de Sussex, Charlie van Straubenzee. Cei doi sunt prieteni din copilărie, așadar nu este de mirare că Harry are și un rol important la această nuntă, el fiind cavalerul de onoare.
Nunta lui Charlie van Straubenzee cu producătoarea de film Daisy Jenks va avea loc în Surrey, Anglia. Având în vedere că Harry are un rol atât de important este puțin probabil ca el alături de Meghan să lipsească.
În urmă cu un an, Meghan și-a petrecut cea de 36-a aniversare într-o vacanță alături de Prințul Harry în Africa.
Foto: Arhiva Revistei ELLE