Cum gestionează Liviu Teodorescu și soția lui conflictele din relație: „E inevitabil…”

Liviu Teodorescu a vorbit despre conflictele din relația cu soția lui.

Liviu Teodorescu și Iulia Iacob formează un cuplu din perioada liceului. Cei doi s-au căsătorit în vara anului 2021, după 10 ani de relație. Artistul și partenera lui de viață au devenit părinți pentru prima dată în luna iulie a anului 2023. Soția cântărețului a născut o fetiță, pe nume Ecaterina. 


Liviu Teodorescu a discutat recent despre dinamica din relația lui de cuplu. Cu ocazia asta, artistul a spus că între el și soția lui, Iulia Iacob, mai apar uneori și tensiuni, dar, fiind de atâția ani împreună, cu timpul au învățat cum anume să le gestioneze. 

„Nu prea ne certăm așa de des, eu sunt și o fire foarte împăcuitoare și nu suntem deloc certăreți. Și dacă se nasc discuții în contradictoriu, că se nasc, că n-ai cum, e inevitabil, se gestionează cu mult calm și cu foarte mult tact în viața noastră pentru că am învățat în atâția ani de zile de când suntem împreună să ne înțelegem unul cu altul', a declarat Liviu Teodorescu pentru Spynews.ro.


Liviu Teodorescu a dezvăluit și secretul relației lor armonioase:

„Să accepți că persoana de lângă tine e persoana aia. Cred că ăsta e secretul longevității și cam aia e treaba', a adăugat artistul pentru sursa citată. 

Într-un interviu acordat recent, Liviu Teodorescu a vorbit despre viața lui de familie și despre posibilitatea de a-și mări familia. Discutând despre ideea de a deveni din nou tată, artistul a recunoscut că își dorește să amâne puțin acest moment pentru ca el să se acomodeze mai bine cu dinamica de a avea un copil. Însă, cântărețul a dezvăluit că soția lui, Iulia Iacob, începe deja să facă planuri în ceea ce privește primirea unui nou membru în familia lor. 

„Aș mai sta puțin, vrei să te mint, aș mai aștepta puțin, dar soția deja face planuri în sensul ăsta, deci s-ar putea să nu am de ales, dar eu aș mai sta puțin, m-aș mai adapta puțin la situația actuală care nu este una simplă. Nu e ușor să ai un copil, cu toată activitatea pe care o mai ai pe lângă, trebuie să împaci toate lucrurile în viața ta, dar da, cred că o să vină și al doilea la un moment dat', a mărturisit Liviu Teodorescu pentru Spynews.ro.


Liviu Teodorescu este implicat într-o mulțime de proiecte profesionale, dar, pentru el tot timpul pe primul loc va fi timpul petrecut cu soția lui, Iulia Iacob, și fiica lor, Ecaterina. Cântărețul consideră esențial ca fiica sa să simtă că el este alături de ea, motiv pentru care a ales să fie cât mai apropiat de familia sa. Pentru a asigura acest lucru, artistul și-a relocat studioul de creație în apropierea domiciliului, astfel încât să poată interveni rapid ori de câte ori este necesar.


„Perioada asta cu Te cunosc de undeva, dacă nu e Te cunosc de undeva e studioul sau concerte sau evenimente, astea sunt chestii care la mine se întâmplă tot timpul, dar încerc să fiu cât de prezent pot și să-mi asum responsabilitățile pe care le am ca tată, mi se pare că este elementar și e foarte important și pentru copil să fie ambii părinți acolo, tocmai de asta mi-am mutat studioul în preajma casei ca să fiu tot timpul aproape de ele, iar dacă au nevoie de ceva să pot să fug repede', a completat cântărețul. 

Citește și:
Irina Fodor, dezvăluiri despre noul sezon Asia Express. Ce a anunțat prezentatoarea: „În doar câteva zile…’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people