Potrivit biografului Sally Bedell Smith, Regina Elisabeta a II-a este ironică, amuzantă și plină de viață.
Într-un interviu acordat publicației People Magazine, Sally Bedell Smith, autoarea cărții Elizabeth the Queen: The Life of a Modern Monarch, a declarat că Regina Elisabeta a II-a este extrem de amuzantă și că are capacitatea de a nu se lua prea în serios, ba chiar să glumească pe seama sa. Aceasta a adăugat că Regina folosește adesea expresia „față de Miss Piggy” pentru a-și caracteriza expresia facială.
„O poți auzi râzând în întreaga casă. Râde foarte tare!”, a declarat o sursă pentru Sally Bedell Smith.
Autoarea biografiei a mai dezvăluit și că Regina dă dovadă de autoironie și de simtul umorului, adesea făcând remarci amuzante la adresa sa. În timpul unei derulări la TV a ceremoniei de căsătorie a Prințului Charles, Regina a făcut următorul comentariu când a apărut în prim plan: „Oh, uite fața mea de Miss Piggy”.
Angela Kelley, cea care se ocupă de ținutele Reginei, a povestit de asemenea o întâmplare amuzantă care a avut loc în 2012, la o ședința foto. Regina Elisabeta a II-a a renunțat la postura sa sobră și a început să imite pozițiile specifice unui model.
„Își strecura mâinile în buzunare și apoi le scotea, punându-le pe șolduri și mimând pozițiile unui model profesionist”.
Recent, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 94 de ani, şi prinţul consort Philip, în vârstă de 99 de ani, au fost vaccinaţi împotriva COVID-19.
„Regina şi Ducele de Edinburgh au făcut astăzi vaccinurile anti-COVID-19”, se arată în declarația dată atunci publicității de Palatul Buckingham și citată de agențiile internaționale de presă.
O sursă apropiată familiei regale a declarat că vaccinurile au fost administrate de către un medic de familie la reşedinţa regală de la Castelul Windsor.
În luna noiembrie Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au sărbătorit 73 de ani de căsătorie.
Foto: Arhiva Revistei ELLE