Emmanuel Macron, Președintele Franței, a sărbătorit în avans împlinirea vârstei de 40 de ani.
Nimic nu este prea mult pentru Președintele Franței și acest lucru este exprimat cel mai bine prin modalitatea prin care Emmanuel Macron a ales să își sărbătorească împlinirea a 40 de ani.
Împreună cu soția lui, Brigitte, Emmanuel Macron a petrecut un weekend înconjurat de familie și prietenii foarte apropiați la celebrul Chambord, cel mai mare castel de pe Valea Loarei.
Ei au fost cazați într-un spectaculos hotel de patru stele de pe acest domeniu regal – Loir-et-Cher. Informațiile despre președintele francez au dus la nașterea a numeroase controverse cu privire la sumele pe care administrația statului francez a trebuit să le cheltuiască pentru aniversarea lui Macron.
Palatul Élysée a precizat însă că „preşedintele şi soţia sa îşi petrec weekendul cu titlu privat în Loir-et-Cher, în apropierea castelului, subliniind faptul că toate costurile deplasării au fost asigurate din „fondurile personale ale preşedintelui Republicii.
Foto: Arhiva Revistei ELLE