Brad Pitt a câștigat pentru prima dată în carieră un Premiu Oscar și în timpul discursului de mulțumire, acesta le-a dedicat trofeul celor șase copii pe care îi are alături de Angelina Jolie, gestul său bucurându-i pe aceștia.
O sursă a declarat pentru Hollywood Life că cei șase copii, Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Know și Vivienne au fost încântați să afle că tatăl lor a câștigat un Premiu Oscar. „Copiii lui Brad Pitt nu sunt interesați de obicei de premii sau de această industrie, însă Oscarul este important și ei știu că a câștigat și i-au scris pentru a-l felicita', a declarat aceeași sursă.
În timpul discursului de mulțumire, Brad Pitt i-a menționat pe copiii săi, spunând pe scenă că „Asta este pentru copiii mei care colorează tot ce fac. Vă ador'.
Se pare că cei șase copii au fost impresionați de aceste cuvinte. „Ei au iubit faptul că el i-a menționat, a fost un moment frumos pentru toată lumea. Pe măsură ce cresc apreciază tot mai mult cât de talentați sunt părinții lor. Ei știu că sunt binecuvântați și norocoși să îl aibă pe Brad ca tată. Însă, la finalul zilei, ei sunt tot copii și el rămâne tatăl lor și nu Brad Pitt, câștigătorul unui Oscar', a declarat sursa citată anterior.
Se pare că Brad Pitt nu plănuiește să sărbătorească această reușită cu copiii săi, dorind să petreacă timp alături de ei fără a se gândi la muncă. „Atunci când Brad este alături de copiii săi, mintea lui este acolo, nu la el sau la carieră. Se concentrează asupra lor și încearcă să se conecteze. Aș fi surprins dacă ar organiza o petrecere de Oscar cu ei, nu este chiar stilul lui', a adăugat sursa.
Citește și:
Jennifer Aniston și Brad Pitt au avut o scurtă reuniune la un after party de la Premiile Oscar
Foto: Profimedia