Viviana Sposub și George Burcea au avut o apariție neașteptată la Festivalul de Film de la Cannes.
Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc între 14 și 25 mai. Printre numeroasele nume cunoscute din cinematografia internațională, la prestigiosul eveniment au participat și Viviana Sposub și George Burcea, care au impresionat cu apariția lor.
Viviana Sposub și George Burcea au avut grijă ca ținutele lor să fie impecabile la Festivalul de Film de la Cannes. Vedeta a optat pentru o rochie sclipitoare fără bretele, în timp ce actorul a preferat un costum clasic și elegant.
„De câteva zile trăiesc niște experiențe atât de frumoase și inedite pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi”, a transmis Viviana Sposub alături de imaginile de pe Instagram.
După o perioadă în care au fost despărțiți, Viviana Sposub și George Burcea au ales să treacă peste problemele din relație și să fie din nou împreună. Vedeta și actorul au mai acordat o șansă poveștii lor de dragoste, iar fanii au fost extrem de încântați de această decizie luată de către cei doi.
Viviana Sposub și George Burcea s-au cunoscut în cadrul emisiunii „Ferma. Orășeni vs săteni' difuzată de PRO TV, acolo unde amândoi au fost concurenți. Pe parcursul relației, au întâmpinat destule momente dificile, tensiuni, dar au fost implicați și într-o serie de scandaluri publice cu fosta soție a actorului, Andreea Bălan, alături de care acesta are două fete, pe Ella și pe Clara.
În vara anului 2023, Viviana Sposub și-a anunțat urmăritorii că ea și George Burcea nu mai formează un cuplu. După o relație de trei ani, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Cu toate astea, actorul și vedeta au decis să mai acorde o șansă relației lor, astfel că s-au împăcat.
Pe 15 ianuarie 2024, George Burcea a împlinit 36 de ani. Cu ocazia asta, Viviana Sposub i-a transmis pe rețelele de socializare un mesaj actorului și, în același timp, a dezvăluit și că s-au împăcat. Cei doi formează un cuplu din nou, după ce în vara anului 2023 s-au despărțit după trei ani de relație. Mesajul vedetei a fost însoțit de un video în care ea și George Burcea sunt surprinși în ipostaze tandre și se sărută.
„Cam în genul ăsta a fost și împăcarea…😳 La mulți ani, iubitule!❤️ @george_burcea”, a fost mesajul transmis de Viviana Sposub pe contul ei de Instagram.
Într-un interviu acordat recent, Viviana Sposub a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă. Vedeta vrea să își întemeieze propria familia și este nerăbdătoare să facă la un moment dat și acest pas în viața ei.
„Îmi doresc foarte mult să fiu mamă. Nu știu dacă mă văd mamă în viitorul apropiat, dar cu siguranță voi fi mamă. Am simțit asta întotdeauna, îmi plac foarte mult copiii. M-aș bucura foarte mult să ajung și la acest capitol al vieții mele”, declarat Viviana Sposub pentru VIVA!
Foto: Instagram