Sorana Cîrstea și Alexandru Ion Țiriac sunt discreți în ceea ce privește relația lor.
Sorana Cîrstea și Alexandru Ion Țiriac trăiesc o poveste de dragoste de aproximativ patru ani. Jucătoarea de tenis și fiul lui Ion Țiriac au o relație discretă, departe de ochii curioșilor și au preferat până acum să nu vorbească despre faptul că formează un cuplu.
Chiar dacă sunt rezervați când vine vorba de apariții împreună, Alexandru Ion Țiriac este un sprijin important pentru Sorana Cîrstea și cariera pe care o are tenis și a fost prezent în tribune la turneele jucătoarei de tenis de la Roma, Madrid și Roland Garros.
Cu toate acestea, recent, Sorana Cîrstea și Alexandru Ion Țiriac au surprins cu o apariție neașteptată pe care au avut-o pe rețelele de socializare. Fiul lui Ion Țiriac a fost cel care a publicat pe contul său personal de Instagram o fotografie alături de partenera sa. Cei doi au fost prezenți la un eveniment, iar imaginea cu e a fost însoțită și de un mesaj special.
„Împreună cu raza mea de soare”, a fost mesajul transmis de Alexandru Ion Țiriac pe Instagram.
Alexandru Ion Țiriac a format timp de 17 ani un cuplu alături de Ileana Lazariuc. Relația lor a început în 2002, iar alături de fostul ei partener de viață, vedeta are doi copii, pe Alexandru și pe Noah. Ileana Lazariuc și Alexandru Ion Țiriac au fost discreți în legătură cu divorțul lor, care s-a produs în 2017. Anunțul referitor la separarea lor s-a aflat abia în anul 2019, iar cei doi nu au oferit detalii legate de divorț. După despărțire, Ileana Lazariuc și Alexandru Ion Țiriac au păstrat o relație armonioasă de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.
În ultimii ani, Ileana Lazariuc a preferat să fie tot mai rezervată în ceea ce privește aparițiile ei în fața publicului. Vedeta a dorit să se ocupe de creșterea copiilor ei. Pe 7 martie, atunci când fiul ei cel mare, Alexandru, a împlinit 16 ani, Ileana Lazariuc i-a transmis un mesaj plin de emoție pe rețelele de socializare. Vedeta a publicat o fotografie, în care se poate vedea cum adolescentul se apleacă peste mama sa și o îmbrățișează, deși este aproape la fel de înalt ca ea, sărutând-o pe creștet. Fața lui este complet ascunsă în părul mamei sale, în timp ce Ileana Lazariuc își ține ochii închiși. Fanii au fost surprinși atunci când au văzut cât de mare a crescut nepotul cel mare al miliardarului Ion Țiriac.
„Îți doresc să ai puterea de a face față provocărilor cu încredere și înțelepciune. Îți doresc aventură în călătoria ta și să te oprești mereu să ajuți pe cineva pe drum. Vezi lumina în ceilalți și tratează-i ca și cum asta e tot ce vezi. Ascultă-ți inima, sunt și voi fi mereu atât de mândră de tine! La mulți ani, cu dragoste, mama!”, a scris Ileana Lazariuc pe Instagram.
Foto: Instagram